A văzut cineva o casă a greierului?

Sunt curioasă să ştiu dacă a văzut cineva o casă a greierului sau dacă îşi imaginează cum poate arăta asta. Eu, sunt bucuroasă, cel puţin am reuşit să văd o capodoperă de casă numită a greierului, în care scriitorul, pictorul, graficianul Iulian Filip îşi petrece orele în creaţie, fantezând cu picturile vechi, jucându-se frumos cu vorbele, scriind jucându-se.

O căsuţă foarte drăguţă dotată cu tot ce îi trebuie unui om: sute de cărţi, zeci de picturi, o bucătărie, un televizor cu ecran mic, un pat, un pian, mulţi clopoţei, obiecte colectate şi o atmosferă foarte plăcută.

Am stat la discuţii şi poveşti vreo două ore. Am aflat lucruri cu adevărat interesante şi pe care vreau să le împărtăşesc cu voi. Pentru că se delectează mereu cu nectarul inocent al copilăriei am vorbit foarte mult despre ei şi mi-a confirmat încă o dată faptul că omul acumulează tot ce e mai important până la vârsta de 5 ani. „Mai departe îl înzorzonăm, îi oferim tot felul de învăţăminte ca şi un brad îl împodobim, îi punem diferite jucării. La întâlnirile mele cu copii vorbind cu ei depistez uşor unde şi cât de mult se lucrează. Important să depui efort la devenire atât cât îi trebuie, să îi dai mâncarea care trebuie, dragostea care trebuie, haina care trebuie. Dacă la pornire copilul are aceste repere atunci ai omul de calitate cu care poţi face pe urmă minuni”.

Dintotdeauna am apreciat oamenii inteligenţi, pe care uşor îi depistezi după bunul simţ prin care se evidenţiază, prin felul prudent de a spune lucrurilor pe nume, astfel, discutând cu scriitorul Iulian Filip m-am convins a câta oară să nu îţi fie frică să investeşti în copii pentru că asta e cel mai important. „Nu investi în economie dacă nu ai cu cine. Cele rele ca şi în lumea vegetală se afirmă repede, cum pălămida creşte repede, dar cei buni au nevoie de asistenţă, pentru a se afirma au nevoie de îndrumare, de ajutor. Important să îl faci pe om dependent de lucrurile frumoase, dar nu îi închizi gura, îi explici, părinţii îi răspunde cât poate, dar nu zice că nu ştie, pedagogul trebuie să îi trimită la bibliotecă pe elevi să găsească anumite răspunsuri”, spune poetul.

Şi dacă eu mă mai conduc după ceea ce spune lumea, vă îndemn pe voi cei care citiţi, chiar vă rog frumos să nu faceţi la fel. „Nu trebuie niciodată să îţi fie frică să faci ceva. Nu trebuie niciodată să îţi pui problema că ceva nu e bine, să nu te temi, am făcut ceva rămâne deja în istorie, mergem mai departe, omul trebuie să îşi fie sie suficient”, sunt alte învăţăminte spuse cu mare încredere de marele povestitor.

În concluzie, haideţi să-i antrenăm pe copiii noştri în cercuri de dans, de teatru, „poate n-or deveni clienţii poliţiştilor”. Haideţi să investim în viitorul nostru.

Un Jurnal de Suflet

Dorina Arsene între demolările autohtone și „O rază de soare pentru Japonia”.

Preluat de pe site-ul Radio Europa Liberă.

Luni
Sutele de idei îmi mişună în cap ca un roi de furnicuţe care nerăbdătoare vor să-şi facă munca cât mai bine. Mă grăbesc la lucru, la biroul meu mic, dar foarte drăguţ şi dotat cu tot ce îi trebuie unui jurnalist. Printre câteva zeci de telefoane reuşesc să merg la conferinţa de presă organizată de membrii delegaţiei R. Moldova la APCE pentru a prezenta raportul de totalizare a sesiunii de primăvară. Acolo, însă, în faţa Ministerului Agriculturii un grup de iniţiativă au atras atenția printr-un protest organizat autorităților publice, dar și tuturor cetățenilor despre demolările clădirilor istorice care se fac în ultima perioadă, pentru că e ziua internațională a protecției monumentelor. Văd că e gălăgie, ca jurnalist nu ratez şi acest eveniment.Apoi iar cu mâna pe telefon, pregătesc un eveniment de caritate pentru Fundaţia „Viorica Nagacevschi” în data de 27 aprilie şi a mai rămas doar o săptămână. Dar trebuie să reuşesc să fac totalurile campaniei de binefacere „O rază de soare pentru Japonia”, iniţiată de Fundaţia pentru relaţii moldo-niponă. Vorbesc de câteva ori la telefon cu preşedintele Fundaţiei, Valeriu Bânzaru pentru a vedea când şi sub ce formă invităm presa pentru a deschide boxa cu banii adunați.Între timp vorbesc şi cu dna Nagacevschi, cea care mi-a devenit şi o prietenă foarte bună, pentru a-mi mai oferi câteva sfaturi. Seara lucrez până târziu la blogul meu, pentru că îmi doresc să îl deschid în această săptămână și trebui să mai adun materiale, să le postez, să mai adaug o rubrică nouă. De fapt, îmi doresc să fie un blog, cum l-am numit jurnalul de suflet. Între timp vorbesc cu mai mulţi prieteni pe cunoscuta reţea de socializare Facebook. E foarte târziu, dar încă aş vrea să mai dureze această zi pentru că ştiu că nu o să mai fie nici o zi la fel… Încerc să adorm, dar nu înainte de a spune rugăciunea.

Marţi
Sunt foarte matinală pentru că trebuie să plec din Chişinău, merg în mai multe şcoli din or. Râşcani pentru a vedea rezultatele unui proiect implementat de Ministerul Educaţiei. Sunt surprinsă de ce văd prin şcolile de prin satele vecine or. Râșcani. Am vizitat o şcoală-grădiniţă în care învaţă doar 10 elevi, 7 în clasa a II-a şi 3 copii în clasa a III-a şi unde predau doar 2 profesori. Aici aflu că sunt copii din sat care merg cu taxiul la şcoală, în oraş pentru că nu au posibilitate să deschidă clase preşcolare, fiind puţini copii, dar şi fără profesori.Mama tot mă sună, încearcă nerăbdătoare să vadă ce mai fac, într-un târziu îi răspund şi îmi spune o veste tare îmbucurătoare. Vorbesc de mai multe ori la telefon, organizez conferinţa de presă unde se va face totalurile campaniei „O rază de soare pentru Japonia”.După o cină modestă, pregătită împreună cu iubitul meu, Petru, pentru că postim, suntem în săptămâna Patimilor aflu ultimele noutăţi de la sora mea Cristina, beau un ceai de muşeţel cu miere şi îmi aşez încet gândurile pentru următoarele zile.

Miercuri
Pentru că realizez emisiunea cu scriitorul Iulian Filip, m-am delectat cu părerile copiilor de la o grădiniţă din oraş. Am fost profund emoţionată văzând copilaşii dornici să spună ce cunosc ei despre poetul Iulian Filip sau să recite poeziile scrise de el.În timp ce fac ultimele pregătiri pentru emisiune aflu că s-au adunat peste 35 mii lei în cadrul campaniei „O rază de soare pentru Japonia”. Sunt fericită, cel puţin că am reuşit să aduc şi eu o bucurie pentru cei care sunt în mare dificultate la moment.Filmările la atelierul de lucru „Casa greierului” al lui Iulian Filip decurg foarte uşor, interesant cu ireproşabilul mod de a povesti lucrurile, cu o senzaţie de cel mai fericit om care trăieşte, respiră copilărie. Am luat cina în oraş, într-un local frumos, unde am punctat mai multe opinii aflate peste zi. Îmi place enorm de mult să îmi petrec timpul cu el pentru că este la curent cu toate şi le spune într-un mod aparte, este actor.Joi
Mai întâi trec pe la farmacie, sunt răcită de câteva zile și mai cumpăr câte ceva, după care la redacție trebuie să scriu câteva știruțe. Mă grăbesc să mă întâlnesc cu președinta Fundației „Viorica Nagacevschi” pentru a mai pune la punct câteva detalii despre evenimentul din 27 aprilie. Apoi discut cu Petru Hadârcă, cel care va fi moderatorul evenimentului.După care sunt invitată la lansarea cărții-eseu „Moldova mă doare” de Damian Hîncu. El este unul dintre protestatarii din aprilie 2009 care a fost torturat de poliție și amenințat cu moartea. A avut, totuși, curajul să povestească tuturor despre coridorul morții, despre lovituri de bocanci, de bastoane.

Seara mă întâlnesc la biserica Sfânta Teodora de la Sihla cu prietenul meu pentru a merge la slujbă. După două ore de rugăciune, am primit binecuvântarea părintelui, mai multe sfaturi și mergem la o plimblare. Mă gândesc la cărţile interesante începute să le citesc, dar pe care nu prea reuşesc să le duc la bun sfârşit…

Vineri
De dimineață sunt plină de emoţii. De ce? Pentru că de mult timp nu am mai făcut ceva pentru mine, iar acum, îmi voi deschide blogul personal arsenedorina.wordpress.com, un altfel de mod de a spune lucrurilor pe nume. Noi, jurnaliștii mereu avem ceva de spus, altceva că nu o putem face mereu în ceea ce apare în presă. Păcat ar fi să moară tot ce mai cunoaştem, undeva în neștire. De aceea odată cu propunerea Europei Libere de a realiza jurnalul în săptămâna luminată m-am gândit că ar fi perfect să realizez ceva și pentru mine. În acest sens, în ultima zi semnată în jurnal voi face public blogul. Îmi doresc să fie unul de atitudine, unul în care să aibă fiecare ce citi.

Vinerea, pentru mine este una dintre cele mai importante zile ale săptămânii. După ce revin de la înmînarea licențelor de notar, eveniment despre care am scris, trebuie să fac ultimele retușări ale emisiunii. Printre zecile de felicitări de sfintele sărbători de Paște merg să fac ultimele cumpărături pentru că mâine voi merge în sat, unde mă așteaptă părinții, sora mea Cristina și bunelul Ion.

A fost vinerea seacă, vinerea luminată când ne-am pus gândurile în ordine, când ne-am cerut iertare, când am încercat să îi facem pe cei de lângă noi fericiți. Domnul să ne binecuvânteze! Un Paște Fericit!

*Născută la 11 iulie 1985 în s. Bălăneşti, r-nul Nisporeni, Dorina Arsene a absolvit facultatea şi masteratul la Jurnalism şi Ştiiinţe ale Comunicării, USM. Timp de doi ani a fost redactor şef la portalul de ştiri politik.md, realizatoarea rubricii de interviuri „VIP-ul săptămânii”. Actualmente este redactor-şef adjunct la portalul naţional de ştiri arena.md, realizatoarea emisiunii video „VIP-ul săptămânii”, PR Managerul Fundaţiei „Viorica Nagacevschi”.