RSS

De mîine, de luni, de săptămîna viitoare…

10 Dec

trafic

De cîte ori spunem: „de mîine o să fiu mai optimist/ă, de mîine nu mai fumez, de mîine fac ordine în dulap, de săptămîna viitoare îmi voi suna mai des prietenii, părinţii, de luni merg la sport, de pe data de 1.. citesc o carte, din 1 ianuarie cheltui mai puţini bani pentru haine, etc”.

Se întîmplă deseori să amînăm ideile, dorinţele noastre, pe altele să le lăsăm într-un sertar ascunse bine şi uitate. Dar cu cît a trecut mai mult timp cu atît este mai greu de mobilizat şi de finalizat ceea ce ne-am propus.

Deseori mă cert şi cred că reuşesc prea puţine, dar în fiecare zi aştern pe foaie toate ideile încercînd astfel să mi le amintesc în zilele următoare. Mă impun să amîn cît mai puţine idei pentru ca să-mi ajungă timp să le bifez – rezolvat. Deşi, mă gîndesc că, în goana asta nebună de timp, este un lux să poţi ieşi la ceai des cu prietenii, să vizitezi toate rudele sau oamenii dragi, dar, totodată ar fi bine să ne gîndim de ce să ne lăsăm duşi de valul vieţii şi nu putem să o conducem noi? De ce căutăm mereu motive să amînăm lucrurile?

De cîte ori suntem în criză de timp? De cîte ori avem impresia că dacă ziua ar avea 24 de ore tot nu ne-ar ajunge? De ce bunelul meu nu mai este, de ce există atîta durere, atîta tristeţe şi înţelegem esenţa lor doar atunci cînd deja este foarte sau prea tîrziu.

Această postare este pentru toţi cei care nu ştiu să dea prioritate vieţii lor, dar şi pentru a specifica că aşa cum nu ştim cînd ne naştem aşa nu cunoaştem cînd vom muri, iar pînă atunci trebuie să le punem la punct pe toate. În acest an s-au stins din viaţă mai multe persoane publice de la noi, dar şi bunelul meu, ultimul veteran al celui de-al doilea război mondial din cele 2 sate din r-nul Nisporeni.

Anul 2013 m-a „scuturat” mult mai dur şi mi-a spus că timp este pentru toate, doar că am nevoie de minte şi voinţă pentru a le organiza.

**************************************

Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore

de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat

când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.

Am învățat că scrisul ca și vorbitul

poate liniști durerile sufletești.

Am învățat că oamenii la care ții cel mai mult

îți sunt luați prea repede …

Am învățat că este prea greu să-ți dai seama

unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii și a-ți susține părerile.

Am învățat să iubesc

ca să pot să fiu iubït.

(“Avem timp” de Octavian Paler)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 Decembrie 2013 în Gînduri

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: