RSS

Olivia Pârţac: „Între viaţă şi moarte este doar un fir de aţă”

15 Oct

A avut o viaţă tumultoasă, dar frumoasă. A iubit, a apreciat oamenii şi a transmis cu regularitate energie pozitivă tuturor din jurul său. Este cunoscut ca cel mai bun director de televiziune, iar în cinstea unei emisiunii iniţiată de el a fost numită o stradă din Chişinău. Constantin Pârţac, directorul general al Televiziunii Naţionale între anii 1990-1994, este născut în s. Bălăneşti, r-nul Nisporeni, iar din interviul acordat de fiica sa, îl veţi cunoaşte altfel pe cel care a făcut istorie prin faptele sale.

1. Cât de des era văzut Contantin Pârţac în satul de baştină, Bălăneşti, şi ce obişnuia să facă acolo?

Era văzut des pentru că-și iubea mult satul. Venea acasă, în ospeție la frați și rude, care-l așteptau cu multă căldură și mult drag. Cât a trăit bunica în timpul lucrărilor de toamnă venea ca să ajute la strânsul nucilor și a prunelor. Era și foarte mândru de satul său și aducea des la Bălănești diferiți oameni de artă și cultură: dincolo de faptul că e cel mai înalt punct din Moldova, acest sat este pitoresc, cu oameni deosebiți și e plin de o atmosferă care te absoarbe.

2. Ce trebuie să mai cunoaştem despre Contantin Pârţac?

Contantin Pârţac, tatăl meu, rămâne o amintire deosebit de luminoasă nu doar pentru familie, ci pentru toți cei care l-au cunoscut. Era o fire care atrăgea oamenii spre sine, pentru că el emana foarte multă energie pozitivă. Iar la energia asta pozitivă se adăuga erudiția și un simț al umorului deosebit de fin.

Pentru noi, familia, latura umană a fost întotdeauna pe primul plan. Dar dincolo de asta a fost un profesionist remarcabil: vedea clar lucrurile, le vedea departe și era constant omul viitorului. Era un vizionar într-o anumită măsură din perspectiva că el, prin puterea rațiunii înțelegea ce va urma și înțelegea ce trebuie de făcut pentru a fi în pas cu timpul.

Din păcate, timpurile nu au fost prea bune cu el, în sensul că nu a fost lăsat, ca și mulți alți oameni de bună credință și buni profesioniști, să-și realizeze întreg potențialul creator pentru binele acestei țări.

A ales să facă televiziune, dar putea să facă multe alte profesii sau ocupații la fel de bine. Ar fi putut fi un diplomat de excepție – calitățile diplomatice le-a demonstrat constant in toate rolurile și funcțiile sale, ar fi putut fi un satiric de excepție – și a explorat și această latură, ar fi putut fi profesor foarte bun, matematician, a fost un analist de excepție – doar că acest lucru a fost mai puțin vizibil, ținând cont de faptul că el nu a activat în presa scrisă… De altfel, nu știu câtă lume știe că a i s-a propus la modul cel mai serios să fie angajat al ziarului Pravda și deci să se mute la Moscova, însă a preferat să rămână în Moldova.

În anii 1990-1994 a fost directorul Televiziunii Naționale, în perioada când aceasta a obținut o credibilitate enormă, iar în numele emisiunii Mesager din acea vreme, în Chișinău a fost numită chiar o stradă. A condus televiziunea în cele mai dure momente pentru țară, așa cum a fost războiul din stânga Nistrului, când televiziunea națională dădea dovadă de un curaj fără precedent, iar toate televiziunile rusești dezinformau masiv. Cu un an mai înainte fusese puciul, ca un eveniment de mare risc, pe care din toate televiziunile ex-URSS-ului doar televiziunea Moldovei l-a reflectat obiectiv, iar celelalte, după cum relatează martorii evenimentului , au pus pe post baletul Lacul lebedelor de Ceaikovschi, în conformitate cu directiva care a venit de la Moscova.

În afară de emisiuni și de experiența lui managerială, a produs, alături de regizorul Vitalie Țapeș și filme documentare: „Mănăstirea Căpriana: răstignire şi reînălţare” (1995), „Moldova necunoscută” (1994), „Moldova subterană” (1996), „Alte măşti – aceeaşi piesă” (despre Victor Ciutac, 1998), „Al meu nume o să-l poarte”(2000), „Mănăstirea Noul-Neamţ”(1998) ş.a. Filmul „Mănăstirea Căpriana: răstignire şi reînălţare” a obţinut 2 premii în România şi a fost nominalizat pentru premiul Italiei.

În anii 1994-1996 a fost delegat de Ministerul Afacerilor Externe în calitate de expert în domeniul audiovizualului la Direcţia media şi drepturile omului a Consiliului Europei. A participat la elaborarea şi semnarea a numeroase acorduri de colaborare cu prestigioase posturi TV de peste hotare. A participat ca membru al echipei de experţi în grupul constituit de APEL pentru elaborarea unor proiecte de legi în domeniul audiovizualului, precum şi în cadrul altor proiecte de perfecţionare a cadrului de funcţionare al audiovizualului autohton. În anii 1996-2001 a fost numit membru al primei componențe a Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Moldova.

În anul 2008, anul decesului său, fusese ales în calitate de președinte al Comisiei Naționale de Etică a jurnalistului din Republica Moldova – o funcție în care n-a mai reușit să se manifeste, dar care este, totuși, simbolică pentru ceea ce a reprezentat personalitatea lui Contantin Pârţac în jurnalismul moldovenesc.

A reușit să facă multe într-o viață scurtă și, în același timp, nu a căutat niciodată să se promoveze, să se laude, a preferat rolul modest al omului care-și face treaba și nu aleargă după lauri, pentru că este normal să depui toate eforturile și să lași după tine lumea mai bună.

 3. În anii de glorie pentru Contantin Pârţac cum era să fii fiica lui?

Pe atunci eram copil şi nici nu înţelegeam foarte bine funcţia tatălui meu. Noi trăiam foarte modest pentru că tata era un om cinstit, nu făcea bani din funcţia pe care o avea, nu abuza de nimic, trăiam doar din salariul lui și al mamei, care erau mici. Era cunoscut, dar nu de toată lumea. Astfel, nu simţeam că sunt fiica unui om foarte important. Era o fire modestă.

4. Care sunt cele mai importante poveţe învăţate de la tatăl tău?

Tata a fost omul de la care am învăţat indirect, prin exemplul adus de el. Mă bucură mult că deseori când mă întâlnesc cu cineva şi îi spun numele meu, urmează întrebarea dacă sunt fiica lui C. Pârţac. Mulți din acești oameni m-au tratat cu admiraţie şi respect doar pentru faptul că sunt fiica lui și acest fapt m-a marcat. Înţelegi ce impresii a lăsat el oamenilor, dacă ei, deși nu mă cunosc, mă respectă prin ricoșeu, în virtutea pecetii pe care a lăsat-o personalitatea tatălui meu?! Conștientizarea acestui fapt mi-a impus un standard foarte înalt pentru propriul meu comportament, care nu-mi permite să dezamăgesc. El a fost un etalon al integrității și al corectitudinii, al demnității, un etalon al eticii umane și profesionale. Eu la rândul meu nu văd decât această cale, pentru că altfel nu se cade să fie. Pentru că altfel eu nu pot să fiu, după ce el mi-a lăsat acest exemplu.

Nu a strigat niciodată la nimeni, nu exploda nervos, nu încerca să convingă de ceva, dar prin atitudinea sa echilibrată obţinea mult mai multe. Era o fire nobilă, înțeleaptă, dar ceea ce mă surprinde în mod deosebit și astăzi este că eu nu l-am auzit niciodată să fi vorbit pe cineva de rău, să fi criticat pe cineva. Era întotdeauna deasupra intrigilor, deasupra invidiei, pizmei, și a încercat întotdeauna să susțină și să promoveze valoarea.

5. Cum şi când a venit vestea despre boală?

Problemele de sănătate s-au manifestat încă de pe la vârsta de 30 de ani, dar la mijlocul anilor ’90 era deja foarte bolnav. Insuficienţa renală este o boală care evoluează în timp şi cu care poţi trăi mulţi ani. De aceea, nu pot spune că a fost o anumită zi în care a venit vestea. În ’95 au început perioadele grele când a început să fie internat des la spital, iar noi am început să fim copleșiți de nenumărate emoţii, momente când ne gândeam că între viaţa şi moarte este doar un fir de aţă. Asta, de fapt, îl mobiliza să facă în continuare la fel de multe lucruri. A devenit odată cu boala mai organizat pentru că conștientiza că timpul său se scurge după alte reguli decât la majoritatea oamenilor. Aşa se face că, în pofida durerilor, a condiției generale precare, a lucrat până în ultimele zile. S-a implicat în mai multe proiecte media, consilia unele televiziuni, făcea analize și scria articole: a fost expert pentru Asociația Presei Electronice APEL, în ziarul Timpul a avut o perioadă o rubrică stabilă -„Teleobservator”. Ca și om de presă s-a ținut departe de orice influențe politice, a avut grijă să fie independent, nepărtinitor și, în primul rând, integru. Îşi dorea foarte mult și a depus eforturi considerabile pentru a contribui la reformarea audiovizualului din R. Moldova și în primul rând a televiziunii publice.

6. Este cunoscut ca o persoană sufletistă, onestă, corectă, sinceră. Fiica ce trăsături i-a moştenit?

Lumea spune că seamăn mult cu el. Eu sper că e adevărat, pentru că îmi doresc acest lucru. În general, pentru mine imaginea tatălui meu este imaginea unui sfânt: eterna blândețe, corectitudinea, cumsecădenia și bunul simț ca și religie a vieții, înțelepciune, echilibru. Nu vedeai pe fața lui că ar ști ce-i aia ură sau răzbunare: nici măcar pe cei care-l nedreptățeau sau îl răneau nu-i vorbea de rău. Încerca în permanență să procreeze, să găsească soluții, să atenueze conflictele, să împace oamenii.

7. Ce înseamnă luna august pentru familia lui Constantin Pârţac după decesul lui?

Este luna în care îmi amintesc cât de multe aş fi vrut să-i spun, dar nu i-am spus. Am regrete că nu am reuşit să comunic suficient, să aflu multe lucruri. Abia acum am ajuns să simt nevoia să aflu mai multe despre rădăcinile noastre, rude, sat, dar nu mai am cum să-l întreb. Este luna în care simt că am pierdut un om foarte drag, preţios, dar nu mai pot întoarce nimic înapoi.

Este o lună în care sunt plină de regrete, recunoştinţă, dar este şi o lună luminoasă – o lună în care se combină regretul cu recunoştinţa şi lumina. Ăsta este el – omul care a făcut tot binele pe care l-a putut face. Este o pierdere enormă. Sunt 2 luni care au cu totul alt gust şi altă însemnătate pentru noi.

Ultima zi din viaţa sa a fost la spital. Nici el nici noi nu ne așteptam că ar putea să plece dintre noi. Avea dureri enorm de mari care nu au putut fi luate nici cu medicamente. Era grav, dar a fost şi alte dăți la fel. Mă roade gândul că, poate, dacă căutam mai mulţi medici, dacă aduceam alţi medici, poate, dacă…

8. Dacă ar fi acum Contantin Pârţac cum crezi că ar evolua lucrurile la Compania Teleradio Moldova?

Mi-a spus cineva că atunci când se făcea alegerea conducătorilor acestei instituţii s-a pomenit de multe ori numele tatăl meu, ca exemplul celui mai bun director pe care l-a avut vreodată televiziunea publică și prezentându-se ca pildă modul său de a acționa în diferite circumstanțe dificile. M-a bucurat când mi s-a spus că lumea crede că, dacă ar fi fost în viaţă, ar fi fost ales director acum, pentru că nimeni nu a atins abilitățile și performanțele sale. Problema e că sunt unii profesioniști excelenți, și chiar cu bune cunoștințe manageriale, dar care nu știu să lucreze cu oamenii, să-i stimuleze, să-i motiveze să fie mai buni sau să le găsească locul potrivit. Altora, deși au abilitatea de a lucra cu oamenii, le lipsesc cunoștințele profesionale de nivelul necesar. Sau le lipsește integritatea umană. Constantin Pârțac era un profesionist complet din toate punctele de vedere: era erudit, profund, cu idei în pas cu necesitățile timpului și cu calități umane ireproșabile. Era vizionar și deschizător de drumuri. Nu este ușor să conduci o televiziune publică astăzi, și nu a fost mai uşor nici atunci, în anii 90. Orice răspuns la întrebarea ta ar fi o speculație, dar cu siguranță, pentru o reformă reală și reușită televiziunea publică are acum nevoie de mai multe personalități precum a fost el, pentru că televiziunea este, totuși, o activitate de echipă și înțeleg bine dificultățile cu care se confruntă în prezent unii conducători de bună credință ai acestei instituții.

Ca autor ar trebui să mai spun ceva, dar cred că pierderea este prea mare pentru a fi estimată în cuvinte. De aceea, voi cita câteva versuri din Scrisoarea I, de poetul Mihai Eminescu.

„Poţi zidi o lume-ntreagă

Poţi s-o sfarmi… orice-ai spune

Peste toate o lopată de ţărână se depune.”

P.S. Despre Olivia Pârţac: din noiembrie 2011 oferă consultanţă pentru Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în contextul punerii în aplicare a Strategiei de reformă a sectorului justitiei.

 
Un comentariu

Scris de pe 15 Octombrie 2012 în Rădăcini nisporenene

 

Etichete: , , , ,

One response to “Olivia Pârţac: „Între viaţă şi moarte este doar un fir de aţă”

  1. Alexandra

    16 Decembrie 2012 at 18:59

    Am avut ocazia sa vizionez documentarul „Mănăstirea Căpriana: răstignire şi reînălţare”. A fost in ajunul alegerilor, in care comunistii au venit la putere. Chiar atunci mi-am zis, ca de acum incolo nimeni si nici odata nu-l va mai vedea. Asta si era de asteptat. Pe parcursul anilor ce s-au scurs ne-au aratat filme si filmulete despre cum ei au restaurat Manastirea Capriana si alte manastiri cu multa lauda si pafos. Dar durerea și suferințele la care a fost supus un popor nu pot fi rascumparate cu bogații. Tare aș vrea să găsesc acel documentar. Este posibil acest lucru? Dumnezeu sa-l odihneasca în pace pe d-nul Pîrțac, cred că misiunea pentru care a fost trimis pe pamînt și-a îndeplinit-o – a făcut cunoscută adevărata față a dușmanului, în care oamenii aveau cea mai mare încredere.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: