RSS

Gafe „cruciale” şi cancelarul german Angela Merkel

22 Aug

Agitaţie mare de vreo lună în RM: se pregătesc oamenii de afaceri, se gândesc întâlnirile cu esenţă, se stabileşte orarul vizitei, se comandă maşini, elevi, steguleţe, se dau dispoziţii, se restricţionează circulaţia, se amenajează trasee. Mass-media fierbe, coace, adună tot felul de informaţii despre „doamna de fier”. Evident, suntem, probabil, printre ultima ţară pe care a vizitat-o Angela Merkel, dar trebuie să lăsăm o impresie bună, să ne prefacem că avem drumuri europene, că la noi nu vinde fiecare pe marginea drumului ce vrea şi ce poate, că avem feţe zâmbitoare, etc.

Am scris acest material pentru că sunt supărată (nici nu ştiu pe cine să fiu, mai exact). Sunt indignată de faptul că de atâţia ani auzim atâtea promisiuni, vedem atâtea nereguli şi, bineînţeles, nu facem nimic. Trebuie să vină cineva (cu mare influenţă, pentru care se cheltuiesc milioane şi milioane) din afară pentru a mima că totul e bine la noi. Uşor, banii cheltuiţi pentru o astfel de vizită se pot folosi pentru a repara drumuri, că avem unde, eheheheh, se pot aloca pentru o mărire de salariu sau pensie, se pot folosi pentru a construi o grădiniţă sau şcoală (că o cumătră de a mea de mai bine de jumătate de an tot bate pe la uşile unor grădiniţe, mai bune, şi tot o amână de pe o lună pe alta, motivul, nu-s locuri).

Ceea ce ţine de pregătirile pentru vizita mult aşteptată iar am rămas dezamăgită. I s-au oferit două buchete de flori Angelei Merkel, la coborârea pe pământul moldav, dar „halul” în care arătau acestea lasă mult de dorit. Oare e greu de informat că florile nu se dau NICIODATĂ învelite (sursa foto perfecte.md). De asemenea, nu am rămas deloc încântată de stilul vestimentar al înaltului oficial german. O persoană, care deţine o funcţie atât de importantă să se îmbrace în pantaloni foarte mulaţi deasupra genunchilor (sursa foto, perfecte.md, poza de inceput), culori deschise şi mocasini, că nu le poţi spune pantofi (sursa foto, gov.md), creează impresia că este încăpăţânată – ori nu ascultă de stilişti, ori nu îi are.

Da, că tot sunt atât de mulţi nemulţumiţi de alegerea făcută în privinţa traducătorului, nu pot să nu remarc şi eu.

Acestea sunt doar unele observaţii văzute de la TV, dar sunt sigură sunt încă tare, tare multe.

P.S. Să nu credeţi că nu înţeleg importanţa unei asemenea vizite.

 
10 comentarii

Scris de pe 22 August 2012 în Pur şi Simplu

 

Etichete: , , ,

10 responses to “Gafe „cruciale” şi cancelarul german Angela Merkel

  1. Good game, Felicia

    22 August 2012 at 16:17

    Nu cred ca e important cum se imbraca Angela Merkel
    Merkel a ajuns atat de sus fiindca nu e superficiala ca majoritatea femeilor si are cu adevarat ceva in cap!
    Nu cred ca da ea vreun ban ca nu le plac romanilor pantalonii ei

    –Cu drag, Felicia
    GoodGameFelicia[.]wordpress[.]com

     
  2. Corina Cojocaru

    22 August 2012 at 16:39

    Deacord Felicia. Dar in buchetele de flori, m-am impiedicat si eu. Cam anapoda arata ea cu cele 2 manunkiuri de flori in mana, si cand Filat daruieste atat de frumos flori albe de fiecare data cu diverse ocazii!!

     
  3. Dorina Arsene

    22 August 2012 at 19:17

    interesant… dupa ce o persoana ajunge intr-o functie importanta nu trebuie sa se mentina si sa aiba grija de imaginea sa? pentru ca toti sunt cu ochii pe ea si au dreptul sa o „critice” daca nu le convine ceva sau sa o aprecieze pentru faptele marete. Dar, hai sa fim seriosi daca esti o persoana atit de influenta sa te imbraci cu asa pantaloni mulati sau cum iti convine tie?????

     
    • Olesea

      23 August 2012 at 9:27

      Dorina, fiecare se imbraca cu doreste cred eu si cum ii e comod. Nu cred ca prima data o vezi pe Angela Merkel ca sa iti faci o impresie despre look-ul ei! Nu doar in Moldova vine imbracata asa, ci si in Italia si in America, etc … Oriunde ar merge ea mai mult are un stil casual decat la patru ace. Sunt sigura ca are stilisti, dar cum au spus fetele ceva mai sus, important e ca conduce aproape o lume intreaga.
      Cat despre flori … cred ca era bine si fara …
      Olesea Pinzaru

       
      • Anastasia Popescu

        26 August 2012 at 11:21

        La o recepție oficială, nu se îmbracă fiecare cum dorește, ci cum presupune eticheta. În viața sa personală poată să umble cum vrea, atunci când nu o vede nimeni.
        Și să nu exagerăm, nu mai conduce ea o lume întreagă.

         
      • olesea

        27 August 2012 at 8:23

        La o receptie oficiala nu se imbraca fiecare cum odreste, e corect. Dar pana la urma, nu s-a imbracat femeia in costum de baie sau fusta scruta, si-a pus pe ea pantaloni culoare deschisa si un sacou rosu, care-i problema ? Nu vad nimic iesit din comun.
        Si ca sa nu exagerez, are foarte mare putere, fara Germania (in cazul dat Angela Merkel) nu se decide practic nimic.
        Faptele si deciziile Germaniei sunt foarte importante cand vorbim de cele 27 de tari (UE). Si la nievl mondial are mare influenta.
        Olesea Pinzaru

         
  4. Victoria

    23 August 2012 at 7:07

    Absolut de acord – dna Merkel nu a fost imbracata potrivit ocaziei. Faptul ca ea nu este superficiala si cu adevarat are ceva in cap este indiscutabil, dar nu cred ca aceasta ii permite sa neglijeze eticheta, ea a fost in Moldova cu o vizita oficiala si nu a venit, presupunem, sa bea ceai la terasa casei lui Filat. Insa, noi am facut multe alte „gafe” cu care am „compensat” pantalonii si mocasinii dnei Merkel)

     
  5. expolicy

    23 August 2012 at 9:46

    gafa cruciala o consider doar florile invelite. in ce priveste stilul vestimentar al cancelarului german, nu cred ca este atat de important. daca privesti la femeile comisari europeni de la comisia europeana probabil o sa fie loc de critica. dar oare asta e cel mai important? in vest lumea nu se uita la pantaloni, la incaltaminte, la par, la machiaj, la bijuterii la etc etc..este important ce ai in cap, ce si cum vorbesti, este important sa ai coloana vertebrala…ca poti fi cea mai stilata femeie..sau poti fi imbracata dupa sfaturile celor mai buni stilisti din lume…dar..cand faci o declaratie, ..sa vrei sa iti „inchizi urechile” si sa nu mai asculti…asa ca eu cred ca e mai ok sa ne focusam pe altceva…mai important.

     
  6. Anastasia Popescu

    26 August 2012 at 11:23

    Ați mai uitat de gafa îndrăgită a lui Filat: ridică mâna doamnelor când o sărută, nu se apleacă el, așa cum a făcut și de data aceasta!!

     
  7. Valeriu

    5 Octombrie 2012 at 9:11

    Ei, lumea se cunoaste in comparație, nu cred ca ai vazut destule ca sa ai o asemenea comparaie incit sa dai aprecieri vestimentației unui Cancelar (cu toate ca fiecare are dreptul la parere). Valorile în țarile EU nu sunt pantofii cu toc de coțofană și îmbracamintea superstilată, care de cele mai multe ori doar ascund lipsa unei personalitați după ele. E cel mai ușor sa critici ……

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: