Tatiana Sîli – „gâdilată la tălpi” de poezie

E tânără. Poate… prea tânără pentru a suporta toate surprizele vieţii: la 22 de ani devine mama unui băieţel, la scurt timp trece printr-un divorţ foarte complicat. Între timp luptă pentru a publica o broşură de versuri, marea sa dragoste, însă visează şi la apariţia unei cărţi de proză, lucru aproape imposibil la moment.

„Îmi amintesc… era prin 1994, când m-am trezit într-o noapte cu lună, murmurând o poezie despre medici. Căutam prin întunericul camerei, în care doar razele lunii pătrundeau, un pix şi o coală ca să transcriu poezia visată. Îmi era teamă să nu o uit”.

Povestea Tatianei Sîli, colega mea de clasă din gimnaziu, este puţin diferită de ceea ce am mai scris la rubrica „Rădăcini nisporenene”, evidenţiindu-se printr-un succes dorit şi mult aşteptat.

Tatiana este născută în satul Horodca, raionul Nisporeni (astăzi, în urma schimbărilor la nivel administrativ-teritoriale, raionul Hânceşti) pe la sfârşitul lunii lui cireşar. „Mama mea minunată mi-a povestit că atunci a plouat o săptămână, iar ciorile din curtea maternităţii din Nisporeni nu încetau să concerteze afon. Tata bucuros de îngeraşul său drept mulţumire i-a dăruit mamei un buchet de flori legat de o nuia pe care a ridicat-o până la geamul unde eram noi”, povesteşte cu bucurie Tatiana.

După finisarea şcolii primare este nevoită să meargă la studii în satul vecin. „Rezist cu greu un an de zile să mă trezesc la ora 6:30, să târîi papucii plini de noroi 45 de minute până la şcoală. Îmi amintesc că după aşa „plimbare”, când ajungeam în bancă, îmi venea să dorm ca după o zi de muncă. Iar când ne întorceam spre casă cu stomacul spânzurat de foame adiau îmbietor mirosuri de bucate sau de pâine coaptă, iar noi mai aveam drum lung până acasă.

Următorii doi ani de şcoală, emoţionanţi pentru mine, îi fac în satul natal al mamei mele, Bălăneşti. Aici încep să scriu poezii la cercul literar al profesorului de limba română, Gheorghe Sîrbu. Scriam versuri cu rimă, deşi îmi veneau ca un şuvoi de apă niciodată nu mi-a plăcut să-mi cizelez poeziile. Tot aici am scris cea mai lungă poezie cu rimă, 46 de strofe, dedicată regretatului poet din Bălăneşti, Grigore Adam”, îmi spune cu nostalgie nisporeneanca.

Ceva mai târziu, pe când era liceană la Timişoara începe să dea un nou contur poeziei şi scrie versuri fără rimă. „Poezia mea devine adolescentă, nu mai are aerul copilăresc, ci doar rămâne la fel de fragedă şi sensibilă”. Astfel, ajunge să frecventeze cenaclul literar ce se desfăşura la biblioteca orăşenească, unde a primit mai multe îndrumări de la poeţii Petre Stoica şi Doru Timofte, dar şi cenaclul „Pavel Dan”. Între timp participă la un concurs de poezie de unde s-a ales cu menţiune şi cu publicarea unor poezii.

La sfârşitul anului 2007 se bucură alături de cei dragi de lansarea broşurii cu versuri „O clipă…de ceaţă”, tot la Bălăneşti. Şi, aici, cu regret, cariera sa de poet se încheie pentru că este încă în aşteptarea publicării manuscrisului cu versuri, pregătit din 2008.

La moment, Tatiana Sîli este stabilită în Italia şi se bucură de peripeţiile fiului său, mare deja, dar tânjeşte necontenit după poezie. Pentru ea poezia continuă să rămână o revărsare a sufletului pe care nu o putem controla, amintindu-şi de spusele scriitorului Titus Ştirbu să nu se lase de scris pentru că poate fi şi mamă şi scriitor. „Acum că îmi vad rodul pântecelui meu crescând. Un voinic mare de care suntem foarte mândri împreună cu minunatul bărbat alături de care mi-am reluat drumul vieţii Ionuţ-Francisc care mi-e alături şi îi e prieten devotat şi complice la şotii lui Massimo. Ceea ce îmi lipseşte e revenirea la poezia mea şi la proza pe care uneori o mai gâdil la tălpi”, fredonează încet Tatiana.

ce glas de îngeraş

îmi dă în floare timpanul

silabe de diamant

îmi luminează-auzul

cuvinte de cristal

cu transparente şoapte

mă cheamă din tăcere

ce dulce…..mama…

torni steluţe vii

din privirea ta

pe pieptul meu

îmi chemi dorinţa

târându-se pe coate

printre norii de O 2

dimineaţa

colorez primul vis cu tine

zâmbetul îl colorez albastru

precum surâsul cerului azi

prima şoaptă va fi încă verde

cu floricele mici rozalii

aveau şi rouă buzele noastre

iar îmbrăţişarea va avea culoarea

fierbinte a soarelui

dimineaţa

colorez al doilea vis cu tine

iubire

mattina

tingo il primo sogno con te

il sorriso lo tingo di blu

come il sorriso di sole oggi

primo sussurro sarà  verde

con fiori picini rose

avevano anche rugiada le nostre labra

l’abbraccio avrà il colore

aredente del sole

mattina

tingo il primo sogno con te

amore

eu ştiu că e o poezie

această clipă-nrourată

tu nu ştii

cum pot arde

în tăcerea lipsei tale

rânduri de petale-nflăcărate

am numărat

picăturile de ploaie de pe geam

de jos în sus

simţind de fiecare dată

cum îmi ating răsuflarea

cu fiecare sărut

străveziu

mai des

decât ploaia

în cădere de jos în sus

ca un fior

Anunțuri

Un gând despre &8222;Tatiana Sîli – „gâdilată la tălpi” de poezie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s