RSS

Administrarea „dozei” la figurat

07 Dec

Seara părea a fi sumbră şi deosebit de plictisitoare. Pe drum spre casă i-a prins ploaia ademenindu-i cu un vânt de toamnă târzie. Felinarul din stradă nu lumina. O fi îmbătrânit şi el. Liftul nu lucra, au trebuit să urce şase etaje pe jos. Alene, obosiţi, după o zi complicată de muncă au încercat să intre în casa spaţioasă, cu multă lumină şi camere mari, dar nu găseau cheile. Nedumeriţi de cele întâmplate ea şi-a amintit că le-a lăsat în maşină dimineaţă, dar el le-a uitat în casă.

După câteva minute s-au făcut comozi în sufragerie povestind întâmplările de peste zi. Apoi el aşezat pe pervazul de la bucătărie aştepta cuminte să fiarbă apa pentru că ea îşi dorea o cană cu ceai. Ea îl privea, admirându-l, de parcă l-ar fi văzut prima dată, în timp ce el turna liniştit ceaiul.

Tăcerea dintre ei a fost tulburată de cele două pisici drăguţe care le umple viaţa de bucurie. Deşi era târziu ea mai avea ceva de scris. El nu a lăsat-o singură în sufragerie, dar a supravegheat-o de aproape. „Eu nu te deranjez….o să stau pe umărul tău drept lângă ureche. O să mă simţi acolo. Cuminţel o să mă joc cu un cercel din când în când … fără să te gâdil. Asta dacă nu-mi pierd echilibrul şi cad între sâni”.

Au pufnit în râs, s-au privit pentru câteva secunde intens după care au alergat ca doi nebuni acolo unde şi-au exprimat cel mai bine dorinţele şi gândurile năstruşnice.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 Decembrie 2011 în Pur şi Simplu

 

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: