Cântecele cuplului Aldea-Teodorovici pot face mai mult decât o armată

Datorită realizării acestui interviu am avut ocazia să văd şi să pun mâina pe hainele Doinei şi ale lui Ion Aldea-Teodorovici. Admir enorm demult acest cuplu, în special pe Doina, şi acest moment m-a marcat profund, recunosc am trăit nişte emoţii greu de descris.

P.S. Material publicat pe 26 august 2011 pe arena.md

Cuplul Doina și Ion Aldea Teodorovici sunt bine cunoscuți ca mari luptători pentru neam, pentru limbă, pentru ţară. În scurt timp de la lansarea în lumea muzicii 1982, au devenit unul dintre cele mai răsunătoare cupluri de pe ambele maluri ale Prutului.

Cu regret, Doina și Ion Aldea Teodorovici au decedat în urma unui accident rutier de pe şoseaua DN2 în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. ”Dacă în acești ani ar fi fost în viață poate și soarta R. Moldova ar fi fost alta, poate câtecele lor ar fi dus țara cu un pas mai înainte”, spune mama Doinei, Eugenia Marin, ”pentru că ceea ce poate face un cântec nu poate face o armată”.

Cuplul Doina și Ion Aldea-Teodorovici au luptat mereu pentru neam, limbă, țară, iar moartea lor fiind considerată una regizată. Cum erau priviți interpreții în acea perioadă?

Nu vreau să ating această problemă. Au trăit dintr-o lacrimă și au murit la fel pentru că au avut foarte multe obstacole. Las să fie pe conștiința celor care nu i-au înțeles, care n-au știut să aprecieze cântecele lor. Spun doar un lucru: mă bucur că erau apreciați și iubiți de popor.

Au fost așteptați întotdeauna în orice colț a țării, au fost admirați, iubiți de oamenii de rând ai țării. Cântecele compuse de Ion erau ca o rugă, cu mult suflet, muzica a fost pe măsura versurilor.

Dumitru Matcovschi spunea: ”Ion și Doina au făcut și fac și azi cinste Moldovei noastre, au făcut și fac și azi cinste neamului nostru de plugar, cântau pentru toți și pentru fiecare. Nici un cuvânt țipat în muzica lui Ion, atâta seninătate, atâta omenie în cântecele lor, ei ne-au cântat ca pentru ultima dată, le-au spus ca pe niște rugăciuni”.

Indiferent de obstacole luptau cu vehemență pentru a spune națiunii care este adevărul dintre cele două maluri de Prut. De unde aveau atâta putere?

Educația se începe de-acasă, de la bunei, străbunei, părinți. Ei au avut cei 7 ani de-acasă nu doar în etică, comportament, dar și-n pământ și țară. Am fost un neam pătimit, dar grație credinței am știut să supraviețuim.

Doina a știut să-și expună de la tribună tot ce simte, ce ar vrea să dea oamenilor. Ea a crezut în viitorul acestei țări, sper că într-o bună zi se vor trezi guvernanții și vor înțelege că nu certurile sunt cele mai importante. Trebuie să fim uniți. Doina credea în marea forță a poporului și spunea că fiecare din voi trebuie să facă ceva și așa vom ieși la lumina zilei.

În ziua marii adunări naționale din 27 august 1991 cuplul Doina și Ion ce-au făcut?

Au cântat ”Pentru ea”, ”Mănăstirea Căpriana”, ”Răsai”, ”Eminescu”, ”Tricolorul”. Nici pentru o clipă n-au ezitat să iasă în fața poporului cu aceste cântece. Amintiți-vă cum erau întâmpinați cu aceste cântece în Piața Marii Adunări Naționale și, astfel, uitau de toate grijile și nevoile. Astăzi, oamenii ascultând cântecele lor sunt zguduiți și sunt convinsă că vor trăi peste secole pentru că aceste teme sunt actuale.

Ei n-au murit, dar trăiesc prin cântecele, entuziasmul, patriotismul lor, prin felul lor de a fi și de-a aduce oamenilor căldura și dragostea pentru acest pământ.

În acest an, cu regret, vom comemora 19 ani de când nu mai sunt în viață, dar dacă în acest răstimp ar fi fost alături de noi ce soartă credeți că ar fi avut R.Moldova?

E greu de legat soarta unei țări doar cu două persoane, dar sper că piesele lor ar fi dus țara cu un pas mai înainte, pentru că ceea ce poate face un cântec nu poate face o armată. Un cântec te poate trezi din moarte dacă este un cântec bun, desigur.

Lupta o vedem și prin fiul lor, Cristi care și astăzi mai cântă cântecele părinților lui.

El îmbrățișeajă muzica de jazz, dar cântecele lor le cântă cu mare drag, pentru că mesajul pus de Ion în aceste cântece este dus la perfecție de Cristi.

Doina și Ion au fost fericiți în felul lor pentru că au știut să creeze, au știut să-i convingă pe oameni că noi suntem români, că nu trebuie să ținem capul plecat. Doina era împătimită de acest pământ, odată întorcându-se de peste hotare, pentru că dansa în Ansamblul de dansuri populare ”Moldoveneasca” a colindat toată lumea și când venea din luxul de peste hotare se apleca și săruta pământul, fiind încă în adolescență.

20 de când R.Moldova și-a căpătat independența. Toată lumea în aceste zile vorbește de ce iubește Moldova, de ce nu pleacă de aici, de ce dorește să rămână aici. Dvs. pentru ce iubiți Moldova?

Cum poți să nu-ți iubești pământul unde ai văzut lumina soarelui, unde au trăit buneii, străbuneii tăi, pământul care te-a hrănit, ți-a dat studii. Am doar un singur răspuns: o iubesc și atât. Fiecare din noi trebuie să facă ceva pentru această țară, să nu așteptăm să ne dea cineva.

Un gând despre &8222;Cântecele cuplului Aldea-Teodorovici pot face mai mult decât o armată&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s