RSS

Un om bogat este un om liber?

05 Iul

Zilele trecut am citit un material care m-a făcut să meditez asupra multor lucruri ce se întâmplă în jurul nostru.

Astfel, am aflat că unele studii indică faptul că bărbaţii mai frumoşi câştigă cu 9% mai mult în medie decât cei urâţi, iar femeile mai frumoase cu 4%. Oamenii care erau populari în liceu câştigă cu 10% mai mult decât cei care nu erau populari. La fel şi oamenii mai înalţi, existând chiar şi o proporţie: la fiecare 7-8 centimetri cresc şi veniturile cu 5-8% la femei şi 4-10% la bărbaţi. Cei cu IQ peste medie au cu 20% mai multe şanse să devină mai bogaţi ca cei cu IQ sub medie.

În acelaşi context, sociologul Mircea Kivu a menţionat că „un om bogat este un om liber. De-asta e bună în primul rând bogăţia, pentru că îţi permite să ai idei”. Şi aici îmi aduc aminte de cele spuse de Prinţesa Marina Strurdza, în cadrul interviului acordat pentru arena.md, că atunci când eşti bine îmbrăcat, atunci când arăţi bine,  nu trebuie să te mai gândeşti că ceva nu e în regulă şi te concentrezi doar pe ceea ce trebuie să spui.

Fără prea mare filozofie vreau să menţionez că sunt foarte mulţi care spun că banii nu sunt totul în viaţă, banii nu aduc fericirea, dar oare putem face ceva fără bani, mai ales astăzi? Cine deţine întâietate cel sărac şi umil sau cel cu mulţi bani. Dacă e să facem un experiment şi să aşezăm într-un cerc câteva persoane din cele două categorii de care vorbesc, cu siguranţă se va face imediat diferenţa între persoanele cu bani şi cei cu mai puţini, după felul în care sunt îmbrăcaţi, după felul în care îşi ţin poziţia corpului, după felul în care privesc, după toate gesturile corpului poţi să înţelegi pe cine ai în faţă.

Şapoi vedem că apar tot mai multe cluburi, restaurante „glamour” în Chişinău, dar niciodată nu o să vezi vreunul care are puţini bani pe acolo. Sincer nu îmi place să fac această diferenţă, dar totuşi sunt nişte realităţi care mă dor…

Pentru a exemplifica şi mai bine cele spuse de mine, vreau să vă prezint câteva cifre cu muuuuuulte zerouri pe care le deţin persoane atât din R. Moldova cât şi din alte ţări.

Conform ratingului anual al Forbes, în 2010, topul celor mai bogați oameni din Moldova este deținut de:

1. Gabriel Stati – 2,5 miliarde de dolari

2. Vladimir Plahotniuc – 2 miliarde de dolari

3. Vlad Filat – 1,2 miliarde de dolari

4. Valeriu Pasat -1,1 miliarde de dolari

5. Nicolae Ciornâi – un miliard de dolari

Din lumea mondială am exemplificat cu un top al primilor 5 cei mai bogaţi oameni din istorie.

1. John D. Rockefeller (1839-1937) – 200 miliarde de dolari, însă a cheltuit de-a lungul vieţii 5,6 miliarde de dolari.

2. Andrew Carnegie (1835-1919) – 110 miliarde de dolari.

3. Cornelius Vanderbilt (1794-1877) – 100 miliarde de dolari.

4. John Jacob Astor (1763-1848) -85 miliarde de dolari.

5. Bill Gates, preşedintele Microsoft – 60 miliarde de dolari.

Acum stau şi mă gândesc oare de câţi bani are nevoie o persoană pe parcursul vieţii? E prea greu să găsesc un răspuns vă las pe voi…🙂

 
2 comentarii

Scris de pe 5 Iulie 2011 în Gînduri

 

Etichete: , , , , , ,

2 responses to “Un om bogat este un om liber?

  1. Codrin Mihaescu

    6 Iulie 2011 at 10:02

    Hmmm, m-ai pus is pe mine pe ganduri… dar tu chiar crezi in aceasta corelatie: frumusete, popularitate, IQ vs bani? Eu sincer nu prea sunt sigur in cifrele Forbes in ce priveste Moldova. Nu ai intalnit oare oameni fericiti care sa nu fie in acelasi timp bogati? Daca-ti pare ca fericirea tine in cea mai mare parte de bani as vrea sa-mi raspunzi la o reformulare a intrebarII tale: Cine risca mai mult cei mai bogati sau cei mai putin avuti?

     
  2. Dorina Arsene

    6 Iulie 2011 at 12:36

    Prin scrierea acestui material nu am avut intentia sa ofer raspunsuri sau sa creez anumite polemici. Chiar nici nu stiu cum se poate de abordat aceasta tema pentru ca fiecare va privi din punctul sau de vedere si atunci nu stiu cine va avea dreptate.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: