RSS

Amintiri de război: mâncam coji îngheţate de cartofi și mămăligă mucegăită 

09 Mai

Material preluat de Timpul.md și publicat în ziarul Timpul de dimineață.

Au trecut 68 de ani de când moș Ion Sorici, originar din s. Bălănești, r-nul Nisporeni trăiește cu amintirile triste și dure ale războiului, când mâncau coji îngheţate de cartofi sau mămăligă mucegăită. ”Aveam doar 17 ani când am ținut, pentru prima dată, mitraliera în mînă. M-au luat în război fără a ști nimic. Era pe la ora 2 dimineața, când au intrat la noi în ogradă și așa pe nepregătite m-au luat”, povestește cu durere veteranul celui de-al Doilea Război Mondial.

”Am mers zile și nopți, pe jos, din Moldova până în Germania. Parcă văd și acum acele momente înfiorătoare, în care colegi de-ai mei mureau la câțiva pași de mine, “pentru că acolo nu aveai când aştepta sau înmormânta pe cineva. Dacă l-a împuşcat sau a fost atins de vreo grenadă, acolo rămânea”, ne povesteşte moş Ion. Aud și acum strigătele, urletele de durele a colegilor mei răniți, dar și îndemnul sergenților noștri care spuneau înainte, înainte”.

Moș Ion, povestește cu nesaț despre acea perioadă, în care a fost nevoit să fie internat și în spital de câteva ori ”pentru că am fost rănit la picior. Credeam că mor. Aveam dureri insuportabile, pentru că nu mai existau medicamente ca acum și nici medici nu mai erau așa mulți. De multe ori eram dus de pe frontul de luptă inconștient la pat, apoi îmi reveneam și din nou vedeam același peisaj”.

Mai în glumă, mai în serios, moş Ion spune că războiul i-a făcut şi un suvenir, o schijă de la un glonte, de 2 mm, care i-a fost scoasă din piciorul stâng, anul trecut. „A stat 65 de ani fără a provoca vreo durere, nici nu simţeam că există un corp străin în corpul meu, bună amintire” spune veteranul, menționând că în anul în care a sărbătorit 45 de ani de la încheierea războiului, soţia sa i-a mai scos o bucăţică dintr-o schijă tot din picior.

Dacă ar fi să scrie o carte despre amintirile trăite pe timpul războiului, atunci, veteranul, printre lacrimile care îi curg fără a le putea opri, spune, că ar avea vreo 500 de pagini, poate şi mai bine.

Ziua de 9 mai o așteaptă în fiecare an cu nerăbdare, ”este o mare sărbătoare pentru mine, o zi în care ne mai întâlnim cei câțiva veterani rămași în viață, ziua în care își amintesc și autoritățile de noi”.

Are 85 de ani. Este optimist şi adeptul democraţiei. La alegerile din 2010, spune că a votat pentru o viaţă mai bună, dar fără comunişti. De câte ori îi vede la televizor se ceartă cu ei, le spune ce ar trebui să facă, numai să dispară odată.

P.S. Al Doilea Război Mondial a provocat moartea a peste 70 milioane de oameni, aproximativ 3% din populația mondială de atunci. S-a estimat că acest război a costat mai mulți bani și resurse decât toate celelalte războaie la un loc, 1.000 de miliarde de dolari la valoarea din 1945, fără a se pune la socoteală sumele cheltuite pentru reconstrucția de după război.

 
6 comentarii

Scris de pe 9 Mai 2011 în Gînduri

 

Etichete: , , , ,

6 responses to “Amintiri de război: mâncam coji îngheţate de cartofi și mămăligă mucegăită 

  1. Catalin Stanoiu

    9 Mai 2011 at 14:55

    Dorina post scriptumul tau este unul cifre aproape exacte, dar ai trecut totusi cu vederea alte cifre. N-ai spus nimic despre masacrul de la Fantana Alba. Ce-i drept poate nici nu era aici locul, insa acolo sovieticii, eroi in ochii unora dintre basarabeni, au omorat 2-3000 de romani, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, care au incercat sa se refugieze din Uniunea Sovietica in Romania la 1 aprilie 1941. Nu au incercat sa fuga clandestin, ci li s-a spus de catre rusi ca sunt liberi sa plece in Romania daca vor. Ajunsi in zona numita Fantana Alba cateva mii de romani, civili, au fost secerati de granicerii sovietici cu foc de mitraliera. Mai poti oare sa simpatizezi rusii stiind asta? Poti oare sa votezi in mod constient cu comunistii cunoscand aspectul asta? Aici e unul dintre cele mai tragice episoade ale istorie, dar cine stie cate mii de romani basarabeni si-au piedut viata in gulagurile din Siberia! Eu ma intreb acum, oare ca popor suntem atat de jigodii incat uitam aceste aspecte si iertam?! N-am putea urma noi exemplu polonezilor care nici la atatea zeci de ani nu ii iarta pe rusi pentru masacrul de la Katyn?!

     
    • Dorina Arsene

      9 Mai 2011 at 17:23

      Catalin ai dreptate, referitor la cifrele exacte. Eu m-am documentat de pe wikipedia, cu toate ca nici acolo nu cred ca sunt exacte aceste date, probabil este si imposibil si poate nici nu se doreste ca cifra exacta sa se afle. Materialul este realizat din amintirile traite de acest om care poarta cu el istoria si pe care am placerea sa il cunosc.

       
      • Serban Marin

        26 Septembrie 2012 at 15:11

        In iunie 1941 eu aveam 4 ani si cinci luni.Imi amintesc perfect cind au trecut nemtii spre Nord -Nord Est ,precum si cind au inceput sa se retraga dupa trei ani.Copil fiind ,in ficare seara ma rugam la D-zeu sa vina tata acasa sanatos si -culmea -sa-mi aduca un tanc ca acolo se gaseau destule tata fiid pe front din primele zile.
        Pina sa vina tata din razboi a mai durat vre-o patru ani caci a fost luat prizoner de catre rusi.La retragere insa ,un neamt -cu tot tambalaul retragerii-a venit la mine si mi-a dat un binoclu ZEISS nou nout o casca,iar in curtea casei a bagat doi cai de mai mare dragul; Desigur,ca pe mine nu ma interesau caii cit mai ales binoclu de care eram foarte mindru.Pe alti copii nici nu-i lasam sa-l atinga.
        Nici noapte nu-l mai scotea-m dela git.Dar,spre ghinionul meu peste trei patru zile au venit rusii.Si neavind ce face,cu toate ca drumul era doar la 12-13 metri de casa ,ma uitam la rusi cu binoclu!In
        acest context un rus beat a venit si dupa ce mi-a dat una dupa ceafa de mi-a sarit casca din cap-caci aveam si casca pusa-mi-a luat binoclul la care tinea-m foarte tare.Am inceput sa pling dar cind
        sa facut spre mine ,am intins-oceace l-a facut sa rida un ris de om beat si rus pe deasupra…
        Au mai aparut si alti rusi beti si cautau de zor: Hazaica Hazaica.Eu nu stiam ce spun insa femeile tinere si fetele frumoase o tulisera de mult caci auzisera despre rusii beti care se dade-u la ele .Nu stiu daca mama mea a scapat dar cred ca da intrucit moasa satului a avut gija sa le ascunda intr-o sura de paie.Bine ca rusii erau prea beti ca altfel ar fi dat foc la sura de paie…
        Despre tatal meu trebuie sa spun -din ce mi-a povestit el-tot timpul razboiului a fost motociclist pe o motocicleta TZUNDAP,cu atas pe care se afla montata o mitraliera>deservita de un neamt.Pe seaua din spate se afla un neamt innarmat cu un pistol mitraliera.A mers de mai multe ori in TERITOTORIUL NIMANUI,iar nemtii tragea-u din mers Cind l-am intrbat citi inamici a ucis mi-a spus clar ca niciodata nu a ochit pe cineva anume;prin urmare nu a impuscat pe nimeni in trei ani de lupte mai mult sau mai putin crincene>El era motociclist si nu era treaba lui sa impusti inamici…
        Mai tirziu ,cind eram muncitor ,avea-m un coleg de munca de seama tatalui meu care a fost sofer pe un camion german…Si el la fel ca si tatal meu nu a impuscat pe nimeni .Pe toata perioadaa razboiului a tras un singur cartus si pe ala dupa O cioara!!!Si atunci m-am intrbat: Cum naiba sa cistigi un razboi cu asemenea luptatori?!!!Dar nu eram eu ala care sa-i judec>Poate ca in definitiv nici n-aveau ce sa caute pe teritoriul Rusiei ,nu?!!!…

         
  2. Serban Marin

    28 Septembrie 2012 at 16:15

    In ziua de 16 01 2011 sub semnatura: Buleala a fost postata …o adevarata BULEALA!!!
    Tatal povestitorului,care in 1944 avea 14 ani adunase un adevarat arsenal de arme pe care le tinea la bostanaria lui; Da?Si povesteste mai departe cum au venit niste rusi innarmati cu mitraliere MAXIM
    sa fure pepeni Eu cred ca povestitorul nici nu stie ce este o mitraliera Maxim;Este o mitraliera pe roti cu benzi de cartuse si cu teava racita cu apa.In orice caz ,nu era o arma pe care s-o iei in br-
    ate si sa te duci cu ea sa furi pepeni;si in al doilea rind chiar daca bostanarul ar fi avut o mitraliera
    cu care sa traga in rusi ,acestia nu si-ar fi abandonat armamentul si sa fuga.Daca s-ar fi prezentat la
    unitate fara arme erau impuscati pe loc pentru dezertare si abandonarea armamentului dupa care
    s-ar fi dus si l-ar fi facut chisalita pe vajnicul bostanar!…cu tot arsenalul lui de arme pe care pretinde ca le detine…
    cu care sa traga in rusi fiindca ia-u lovit cateaua crezi ca rusii si-ar fi parasit armamentul si sa fu-
    ga,ei care-i fugareau pe nemti dela Moscova pina la bostana lui?Sa fim seriosi Daca rusii isi paraseau armamentul

    Pe 16 01 2011 sub semnatura unui anume Buleala este postata o adevarata…BULEALA!!!Chiar
    daca bostanarul lui avea un arsenal de arme ,nu cred ca-i putea face pe rusii care venisera la furat de pepeni sa-si paraseasca armele -si ce arme -mtraliere MAXIM; Chiar credeti ca rusii s-au la fu-
    rat de pepeni cu mitraliere Maxim in brate?Sa fim seriosi!…Eu zic sa se posteze niste povestiri verosimile dar nici chiar asa.Pai daca rusii se intorceau la unitate fara arme ,erau impuscati pe loc
    pentru dezertare din fata inamicului si abandonarea armamentului! Si apoi daca acest lucru nu s-ar fi intimplat nu crede-ti ca s-ar fi intors si l-ar fi facut terci pe bostanar cu coliba lui cu tot?Domnilor!
    haide-ti sa fim realisti!Pe rusi poti sa-i acuzi de multe dar ca saunt lasi in nici un caz…

     
  3. Serban Marin

    26 Decembrie 2012 at 14:33

    Satul meu,

     
    • Serban Marin

      26 Decembrie 2012 at 16:32

      se îtindea dealungul şoselii naţionale pe direcţia Sud -Nord dacă e să mă referla oraşul reşedinţă de …judeţ.

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: