Virgiliu Mărgineanu: cariera şi viaţa – surse armonioase ale filmului documentar

NOTĂ: Interviul a fost publicat pe 17 Decembrie 2010 pe site-ul politik.md

Succesul îl creăm noi, zi de zi. Faptă cu faptă clădim cariera vieţii, cu siguranţă şi încredere. Nu trebuie să avem regrete, nu trebuie să medităm la nesfârşit asupra a ceea ce deja nu mai există. Viitorul este cel care ne aşteaptă în faţă, cel care ne întinde mâna pentru a merge cu paşi grăbiţi înainte. Aşa, săptămână cu săptămână am reuşit să intervievez cele mai cunoscute personalităţi din Moldova, iar astăzi vă voi face cunoştinţă, mai detaliat, cu directorul OWH TV Studio, Virgiliu Mărgineanu, magistru în economie, producător de film, membru al Uniunii Cineaştilor.

Nu greşeşti dacă spui că VIP-ul săptămânii este o persoană de încredere, sinceră, un familist de excepţie şi un carierist de succes. Este iubit de către studenţii de la Universitatea de Stat, este cunoscut de toţi cineaştii din Moldova şi este apreciat de către actorii de aici. Este foarte fericit alături de soţie şi de cele două fetiţe, la doi ani diferenţă, de care este foarte mândru. Despre soţie spune că i-ar trebui sute de pagini să povestească. „Vă pot spune doar că sunt cel mai fericit soţ (sper că şi ea simte la fel). Şi tot ceea ce am făcut până acum a fost cu susţinerea şi ajutorul Leontinei. Deseori mă gândesc cât de nedrept ar fi fost dacă nu o întâlneam anume pe ea”, a spus Virgiliu Mărgineanu care îşi aminteşte cu mare drag de cele mai frumoase clipe trăite până acum: „ziua nunţii noastre şi naşterea fetelor”.
Despre viitorul tinerilor spune că din moment ce nu le oferim nişte perspective de afirmare şi un trai decent în această ţară, riscăm să-i pierdem. „Mă tem că valul migranţilor se va mări dacă nu vom întoarce corabia R. Moldova în direcţia Europei”.
Întrebat ce poate face astăzi cu 10 lei, intervievatul a răspuns că poate cumpăra o floare, „căci de un buchet nu-mi ajunge”. Despre rezolvarea actualei crize politice de la noi spune: „se pare că nu prea ştim să învăţăm din lecţiile pe care ni le oferă istoria şi călcăm cu încăpăţânare în aceeaşi groapă”. Iar despre premiul obţinut la sfârşitul lunii noiembrie de la Gala premiilor TVR internaţional, pentru contribuţia în dezvoltarea cinematografiei a menţionat că înseamnă „o apreciere a efortului meu de a mişca lucrurile în spaţiul filmului moldovenesc. Voi încerca şi în continuare să fac acelaşi lucru. Spre surprinderea, dar şi spre bucuria mea acest gest de apreciere vine de la Bucureşti. Am dedicat acest premiu mamei mele care nu mai este printre noi, dar care m-a încurajat mereu să fac doar bine”.
1. Cum a început pasiunea pentru filmul documentar?
După absolvirea Academiei de Studii Economice din Bucureşti am avut norocul să obţin o bursă de masterat în Franţa în domeniul managementului cultural. O specialitate mai puţin cunoscută în perioada respectivă. Întorcându-mă la Chişinău (aş fi avut posibilitatea să rămân atât în România, cât şi în Franţa), trebuia să decid în ce domeniu să-mi testez cunoştinţele acumulate: muzică, teatru, televiziune sau cinema. Norocul meu a fost că am reuşit să combin ultimele două, angajându-mă în 1997, ca manager al studioului video-tv de pe lângă Casa Lumea Deschisă. Aici am devenit producător de film. După doi ani, în 1999, OWH Studio a devenit o instituţie independentă, iar eu am fost ales director. În 2001 am lansat Festivalul Internaţional de Film Documentar CRONOGRAF în ideea de a anima viaţa cinematografică din Moldova şi de a cultiva spectatorului autohton gustul pentru documentar. Astăzi îmi dau seama că OWH Studio este unul din cele mai longevive şi creative studiouri video din republică. Este a doua mea casă, ţinând cont că aici lucrez cot la cot cu soţia mea mai bine de 13 ani.
2. Cât este de dificil să fii directorul OWH TV Studio?
Nu este uşor să fii directorul unei instituţii care activează în domeniul culturii, în special, pe tărâmul celei de-a şaptea arte, într-o societate care nu oferă culturii şi educaţiei atenţia şi susţinerea cuvenită. Dincolo de faptul că mă simt responsabil pentru funcţionarea studioului şi încurajarea celor ce lucrează aici să facă ceva frumos în branşa cinematografică, vreau să prelungesc şi viaţa festivalului CRONOGRAF, care e organizat prin efortul şi entuziasmul aceleiaşi echipe de la OWH. Este adevărat că ziua mea de muncă durează uneori mai mult de 12 ore, că sunt weekenduri pe care le petrec fie la birou, fie la vreo filmare, însă nu regret nimic pentru că mă surprind adesea la gândul că mă simt împlinit şi-mi place ceea ce fac.
3. Cunoaştem că aveţi o echipă destul de bună la OWH TV Studio. Ce înseamnă ei pentru Dvs., o a doua familie?
Pe parcursul celor peste 10 ani de activitate echipa OWH Studio şi-a mai schimbat componenţa. Cei mai vechi angajaţi suntem eu şi Leontina Vatamanu. Cândva de aici s-a lansat şi Igor Cobîleanschi. Cert e că OWH Studio a fost şi o şcoală de formare a cadrelor în domeniul audiovizualului local. Pentru că cei care au lucrat şi lucrează aici au ambiţia să devină buni profesionişti, iar calitatea este unul din atu-urile şi exigenţele noastre. De fapt, filmul este rezultatul unei munci în echipă, de aceea este important ca în cadrul unui studiou ca şi pe orice platou de filmare să domine spiritul de echipă.
4. Cât de mult depinde desfăşurarea festivalului Cronograf de persoanele care sunt la putere?
Pe parcursul celor 10 ani de când organizăm acest festival, am avut sentimentul că existăm în lumi paralele, cu excepţia ultimei ediţii, din 2010, când Ministerul Culturii a susţinut financiar festivalul şi i-a acordat atenţia pe care demult o merita, ca unul din cele mai importante evenimente culturale din acest spaţiu. Festivalul Cronograf şi felul cum e organizat face o imagine bună ţării, oferă cineaştilor autohtoni posibilitatea de aşi încerca puterile şi a concura cu cei de pe alte meridiane, iar spectatorilor le oferă plăcerea de a savura nişte filme bune, ce reflectă lumea în care trăim. Am spus-o şi o mai repet: o ţară fără film documentar e ca o familie fără album foto. Dacă ignorăm importanţa şi valoarea filmului, care e cea mai complexă dintre arte, înseamnă că nu am ajuns să înţelegem nici impactul culturii în dezvoltarea unei societăţi.
5. Credeţi că se poate de făcut ceva în ţara noastră fără a fi implicat politic?
Mai cred. Şi mai cred în faptul că oamenii de cultură, intelectualii, în orice conjunctură politică, ar trebui să-şi asume rolul unor apărători ai principiilor pe care s-ar baza o societate democratică, în care libertatea este un reper esenţial. Cu alte cuvinte, ei ar trebui să fie asemenea unui mecanism sensibil ce reacţionează la orice tentativă a politicienilor de a folosi puterea pentru a supune, înfricoşa sau minţi cetăţeanul simplu.
6. Aţi avut un mare succes cu filmul „Nunta în Basarabia” care au fost cele mai interesante momente din timpul filmărilor?
Probabil că scena coborârii nuntaşilor cu maşina de pompieri. A fost interesant, puţin riscant şi amuzant. Unii actori aveau rău de înălţime şi am chemat şi un echipaj de salvare pe platou. Pentru pompierii moldoveni a fost o experienţă inedită de a salva o mireasă.
De fapt, acum îmi aduc aminte cu plăcere de acea perioadă. Atunci însă aveam destulă bătaie de cap şi griji ca să savurez procesul de filmare.
7. Când nu sunteţi la OWH TV Studio, unde vă putem găsi?
Mă puteţi găsi fie la Universitatea de Stat, în mijlocul studenţilor, fie la vreo şedinţă de la Uniunea Cineaştilor, printre cineaşti şi problemele lor, pe un platou de filmare sau într-o sala de cinema, teatru, unde ajung mai rar.
În vacanţă, de obicei, plec din oraş şi, indiferent unde m-aş îndrepta, ieşind din zona de acoperire a telefonului mobil, simt gustul aerului respirat cu tot pieptul, plăcerea de a nu mă grăbi niciunde, de a putea savura clipa, în curgerea ei mai lentă.
8. Fiind profesor la facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, ce părere aveţi de actualii studenţi sau cum evoluează ei din an în an?
Foarte diferit. Dar în fiecare an, în fiecare grupă, în fiecare torent sunt studenţi foarte buni, studenţi buni, dar, cu regret, sunt şi studenţi, care doar se perindă prin facultate fără nici o dorinţă de a savura plăcerea cunoaşterii. Păcat că nu conştientizează faptul că anii de studenţie trec şi ceea ce pierd acum, nu vor mai putea recupera ulterior.
9. Pentru că tot suntem în preajma sărbătorile de iarnă vreau să vă întreb cum le petreceţi şi pe ce stil le sărbătoriţi, pe cel nou sau pe cel vechi?
Este o tradiţie pentru familia noastră să sărbătorim Crăciunul în seara de 24 spre 25 decembrie împreună cu rudele şi prietenii apropiaţi. În acea seară vin şi colindătorii şi Moş Crăciun, iar fetele ne pregătesc un program distractiv cu jocuri şi concursuri. Crăciunul pe vechi îl facem tradiţional la bunica soţiei mele, la Costiceni, regiunea Cernăuţi. Deşi a trecut pragul celor nouă decenii, bunica ne aşteaptă cu casa încălzită şi primenită de sărbătoare. Acolo mâncăm bucate pregătite la cuptor şi ascultăm povestirile bunicii despre vremurile de demult, lipiţi de sobă, de unde se aud trosnind lemnele.
Aşa cum avem mulţi fini şi prieteni, înainte de revelion facem scheme şi liste, întocmind agenda sărbătorilor în dependenţa de unde, când şi cine… încercând să-i cuprindem pe toţi cei dragi, pe care din lipsa noastră de timp îi vedem mai rar.

Le doresc tuturor sărbători luminoase într-o atmosferă plăcută, alături de oamenii dragi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s