Irina Bivol – impresionant de naturală

NOTĂ: Interviul a fost publicat pe 12 Martie 2010 pe site-ul politik.md

După o zi lungă şi grea de evenimente, de întâlniri, de discuţii, de dezbateri a venit seara şi după ce deschid calculatorul, prietenul meu cel mai bun la moment, încep să aștern încet interviul realizat cu VIP-ul acestei săptămâni. Veselă, tânără, mereu zâmbitoare, o cunosc pe Irina Bivol de vreo 3 ani și a rămas la fel, parcă pentru ea timpul nu mai trece.

Născută în prima zi de primăvară, drept pentru care îi spunem un sincer la mulți ani, Irina Bivol, spune că o femeie pentru a rămâne întotdeauna atrăgătoare trebuie să zâmbească, să fie pozitivă, binevoitoare și sigur ceea ce știe o femeie să facă mai bine, să se aranjeze. Despre noua guvernare spune că o vede foarte inteligentă și că ei nu i-ar plăcea să se implice în politică. În mașină, acasă ascultă muzică liniștită, retro, jaz, clasică, Eros Ramazzotti, All Jero, Matt Bianco, ”numai nu muzica mea”, spune Irina Bivol. Pentru a depăși un moment mai greu, VIP-ul acestei săptămâni merge la casa părintească, ”eu întotdeauna îmi găsesc refugiul acasă, la părinții mei, acolo mă simt cel mai bine”.
În acest an frații Irina și Anatol Bivol vor sărbători 20 de ani de carieră, ”o aniversare foarte frumoasă, nici nu pot să cred cât de repede a trecut timpul”, spune Irina Bivol uimită. Întrebată despre piesa de suflet, fără pic de tăgadă mi-a spus că ””Dorule”, compusă de fratele meu încă de la începutul carierei noastre, dar am acceptat să o cânt mult mai târziu, după ce am acumulat mai multă experiență de viață. Piesa are un mesaj profund și o consider o reușită a mea, pentru că tot ce am avut mai bun am pus aici”.
De mică ați dorit să deveniți cântăreață?
De mică nu doream să devin cântăreață, dar îmi plăcea foarte mult să cânt. De fapt, Anatol a fost cel care m-a influențat să pun accent pe muzică. Pentru că părinții mei insistau să îmbrățișez o altă profesie, considerând că profesia de cântăreață nu este reușită pentru mine. Astfel, după clasa a patra am mers la studii aici în Chișinău și am făcut pictură, timp de 4 ani, după care am studiat muzica.
Cum au fost începuturile carierei?
De mică, de la grădiniță participam la diverse concursuri sau cântam la fiecare sărbătoare. Odată, îmi amintesc, eram în clasa întâi și am avut un spectacol cu Anatol și pentru prima dată am ieșit în scenă cu un colectiv. După ce am evoluat, publicul a strigat, bravo, bis, eu încă neînțelegând semnificația acestui cuvânt am plecat din scenă. Atunci a venit fratele și m-a liniștit spunând că publicul vrea să te mai audă o dată cântând.
Care au fost cele mai dificile momente din timpul carierei?
Sigur a fost începutul, pentru că ne-am lansat în cadrul revelionului din 1990-1991 cu piesa ”Florile dragostei” și a fost un succes pentru că imediat a devenit un șlagăr. Era difuzată la toate posturile TV, radio, pentru noi a devenit ceva neașteptat pentru că am devenit populari deodată. Iar după aceasta am înțeles ce povară ne-am luat noi, cel mai dificil este să menții acest succes. Însă eu am fost o norocoasă totuși, în acest sens, pentru că l-am avut întotdeauna pe fratele meu.
În anii respectivi era foarte greu din punct de vedere financiar, pentru că eu abia mă căsătorisem, Anatol avea copii mici. Iar fiecare piesă trebuia lucrată, lansată, cât și costumele pentru scenă și totul făceam doar din banii proprii. Pe această cale aș vrea să mulțumesc mult omului de afaceri Gheorghe Cîsa care ne-a ajutat foarte mult.
Povestește-ne câte ceva despre fiica Cătălina?
Cătălina este o realizare a vieții mele. Are deja 16 ani și nu-mi vine să cred când a trecut timpul. De multe ori am impresia că cineva mi-a luat-o pe Cătălina mea cea mică și mi-a adus-o pe aceasta mare. A fost o perioadă la studii în Spania, dar a revenit pentru că totuși este mai bine acasă, poate când va fi mai mare va pleca din nou, în acest an finisează clasa a 9 –a.
Care sunt pasiunile tale?
Îmi place să citesc, să comunic cu oameni interesanți de la care am ce învăța, să pictez, să călătoresc, de fapt, aceasta este o obsesie a mea. Moldovenii renunță de multe ori la vacanțe numai să-și facă încă o reparație sau altceva pentru casă, dar eu dacă aș avea posibilitate aș călători mereu. Am fost în Grecia, Spania, Italia, Germania, dar îmi doresc foarte mult să trec și oceanul.
Cum decurge o dimineață sau o seară de week-end pentru Dvs.?
De obicei, noi muncim în week-end, atunci când toată lumea muncește, adică de luni până vineri, noi avem un program mai lejer, dar în aceste zile noi suntem foarte activi. Dar în perioada de post, când avem mai puțin de lucru, merg la părinți acasă, pentru că este o bucurie pentru mine să merg cât pot de des la ei.
Cum poți să te descurci cu banii câștigați din muzică?
Pentru strictul necesar s-ar putea, dar să fie mai des spectacole, pentru că sunt perioade în care ai impresia că te-au uitat toți. Cu părere de rău, la moment nu poți să te descurci doar din spectacole, de aceea venitul îl câștigăm de la nunți, cumătrii, pe care eu le consider tot un spectacol pentru că ești cu oamenii. Cele mai multe spectacole pe care le-am avut într-o seară au fost cinci.
Care a fost cel mai original cadou pe care l-ați primit la ziua de naștere, 1 martie?
Fratele meu, Anatol mi-a făcut un cadou de ziua mea, o piesă ”mărțișoare, mărțișor” pe versurile de Raisa Țâbârnă, medic de profesie, dar scrie și poezie, de care sunt pasionată.
În sfârșit am reușit să fiu acasă, pentru că în fiecare an munceam, aveam spectacole în această zi. Astfel am primit toată ziua prieteni și seara a fost foarte interesantă, liniștită și caldă alături de familie. Sigur am primit multe cadouri dintre cele mai diverse și foarte multe flori, iar de 8 martie am fost acasă la părinții mei.
Ce a însemnat 7 aprilie pentru Dvs., cum v-a schimbat cursul vieții acest eveniment? A avut cineva din apropiați de suferit?
Nu a suferit nimeni din apropiații mei, dar am suferit eu pentru cei de acolo, pentru că oameni nevinovați au avut de pătimit. Nu-mi venea să cred că poate să se întâmple și la noi asemenea lucruri, pentru că întotdeauna privim la știri noutăți cât mai triste din alte țări, dar la noi… Îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat. Sigur a fost inevitabil, dar nu în asemenea împrejurări.
Cât de des citiți presa și ce vă displace în presa moldovenească? Cum comentați atacurile violente din ultima perioadă asupra jurnaliștilor (cazul Muruianu)?
Mă străduiesc să fiu la curent cu ceea ce se întâmplă prin intermediul presei, dar am fost și eu dezamăgită de câteva ori, pentru că mi-a fost distorsionat mesajul. Am ținut mult ca unele momente pe care le-am discutat, totuși să nu fie făcute publice, dar nu s-a ținut cont. Presa, în ultima perioadă a luat un avânt foarte bun, apar diverse reviste, posturi de televiziune de unde poți să te informezi, totul se modernizează și mă bucur.
Felul în care s-a adresat Ion Muruianu, ex-președintele Curții Supreme de Justiție jurnaliștilor numindu-i ”câini turbați, periculoși pentru societate” nu cred că este corect să faci asemenea declarații. Poate s-a referit doar la o persoană, dar nu este corect să faci aluzie la toți cei din presă. Nu cred că s-a bazat pe anumite comentarii întemeiate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s