Dina Ghimpu, prima lady a Moldovei

NOTĂ: Interviul a fost publicat pe 15 Ianuarie 2010 pe site-ul politik.md

Deseori, în febra vieţii cotidiene suntem mereu activi, ne risipim energia sau suntem mereu în alertă, iar VIP-ul acestei săptămâni ne învață cum putem să trecem peste toate meditând sau renunțând la lucruri care nu ne aduc mult folos. Dina Ghimpu, Director general al direcției politici și strategii culturale ale Ministerului Culturii, soția președintelui interimar Mihai Ghimpu se conduce după unele principii despre care am căzut de cuviință să menționez. Nu renunța niciodată la visele pe care le ai, nu renunța niciodată să faci bine, să dai o mână de ajutor celui care are nevoie, nu renunța la principiile tale, pentru că cel mai de preț sunt principiile personale și cele profesionale.

Sigur, îmi face plăcere să încep acest nou an, 2010, rubrica VIP-ul săptămânii, cu prima doamnă a Moldovei, o femeie puternică, sigură pe sine, inteligentă. Dina Ghimpu preferă să lectureze, să picteze, ceea ce nu a mai practicat din tinerețe, însă, acasă are cataloagele celor mai mari pictori. Deseori merge la vernisaje de pictură, dar îi place să asculte și muzică bună, în special jazzul. Vorbește foarte puțin la telefon „nu-mi place să vorbesc la telefon, am impresia că pierd foarte multe clipe prețioase pe care le-aș dedica lecturilor. Aș citi o carte, o piesă bună, aș viziona un spectacol sau aș face o critică de artă”.
1. Cum se face că Mihai Ghimpu este în politică, iar soția sa nu face parte din cadrul partidului?
E destul un singur om din cadrul familiei să se ocupe de politică. Eu niciodată nu am avut această aspirație, nu-mi place să fac acest lucru. Sunt om de artă și asta vreau să rămân.
2. Deși, Mihai Ghimpu este o persoană foarte cunoscută, despre Dina Ghimpu se cunosc puține lucruri. Care ar fi motivele, nu vă place să fiți o persoană publică?
Colegii din domeniul culturii, artelor, teatrului în speţă mă cunosc foarte bine, fiindcă colaborăm de mulţi ani la festivaluri, treceri în revistă, laboratoare de creaţie, concursuri, expoziţii, etc. Soţul, însă, este persoana, pe care însăşi funcția îl obligă să se expună public. Eu sunt o fire mai retrasă și nu-mi place să ies în evidență prea mult. Decât să fac abuz de propria imagine, prefer să stau să citesc, să scriu, să meditez asupra unor fenomene din domeniul culturii. Nu sunt genul, care mereu se străduie să fie în vizorul opiniei publice, să tindă spre avanscenă, îmi displace chiar acest lucru, prefer să am un spațiu al meu, intim, să menţin o anume distanţă personală, care mi-ar permite să privesc lucrurile detaşat.
3. Cum este să fii soția lui Mihai Ghimpu?
Este la fel complicat sau la fel de ușor ca pentru fiecare soție a unui politician. Sunt momente mai facile și mai dificile, pentru că nu este vorba doar de viața de familie, intervenind unele componente extraconjugale – clişee mentale / sociale, elemente obligatorii de protocol, impactul organelor mass-media etc. Faptul că soțul este mereu în centrul atenției, că se expune unor riscuri inerente statutului pe care îl deţine, se răsfrânge şi asupra mea, mă marchează uneori destul de sever. E complicat, pentru că soțul nu merge la compromisuri degradante, urâte, este o persoană integră, principială, cu demnitate, care știe exact ce vrea și cum trebuie să decurgă lucrurile, în albia lor firească, fără excese de orice fel, fără ocolișuri, fără subterfugii sau intrigi de culise. Să trăieşti cu o asemenea persoană nu este un lucru facil, din simplul motiv, că nu preferă lucrurile simple, chiar simpliste, de suprafaţă, întotdeauna vede fenomenele în esenţa lor, în perspectiva lor, intuieşte lucrurile cu câteva mişcări înainte. Mihai este o fire extrem de activă, dinamică, implicat mereu în probleme ce ţin de politică, partid, preşedinţie, Parlament, societate civilă, etc. Astfel, problemele cotidiene de familie rămân pe contul meu. Nu ţin minte să fi avut vreodată timp liber, întotdeauna a preferat să se ocupe de interesele publice, să-şi realizeze ideile / idealurile. De când a venit în funcţiile actuale, n-aş spune, că am simțit mare diferență, pentru că el a rămas acelaşi – modest, principial, stă bine așezat cu picioarele pe pământ, nu-şi face iluzii deşarte, este pragmatic, neobosit şi optimist.
4. Cum v-ați îndrăgostit de soțul Dvs.?
Eram studentă la anul III, regie și actorie a Institutului de Arte ”Gavriil Muzicescu” din Chișinău și am făcut cunoștință la o nuntă a unei colege de facultate. Mihai a venit împreună cu fratele său, poetul şi profesorul de teatru Simion Ghimpu. Atunci ne-am cunoscut și din acea seară nu ne-am mai despărțit timp de un an, după care ne-am căsătorit. L-am remarcat imediat, deoarece era foarte atent şi galant cu domnișoarele, îmbrăcat la patru ace, elegant, extrem de îngrijit, cu bun gust.
5. De ce surprize neobișnuite ați avut parte de-a lungul anilor de la soțul Dvs.?
Vai… acesta este un capitol aparte, pentru că este foarte tandru, ca bărbat, îi place sexul frumos, admiră femeile ca pe niște statuete de porțelan. Îmi aduce foarte des buchete de flori, atât flori cumpărate, de câmp sau de pădure lăcrimioare, stânjenei sau toporaşi, ori o creangă de vișin înflorit.
6. Cum a fost pentru Dvs. prima zi în care Mihai Ghimpu a devenit președinte al Parlamentului?
A fost o zi cu foarte multă trepidație, foarte agitată, cu o nelinişte sufletească. Nu a fost nimic ieșit din comun și nu a fost ceva, de care să mă bucur prea mult, pentru că știam că această funcție cere multe forțe intelectuale, fizice și presupune extrem de multe sacrificii, care uneori nu știu dacă se merită, pe plan personal. Mihai ca și mine este o persoană, care îi place mult libertatea personală, iar din acea zi viața lui s-a schimbat în sensul acesta. Din acea zi s-a triplat numărul sunetelor la telefoanele mobil şi fix, ceea ce este un lucru extenuant şi constituie o presiune fizică majoră. Dar, înţeleg, oamenii vor să le fie rezolvate problemele mici sau mari, să se producă schimbările radicale pe care le-au aşteptat atâta timp.
7. Cum s-a schimbat viața Dvs. și ce anume de când Mihai Ghimpu a devenit președinte al Parlamentului și președinte interimar al țării?
Nu pot spune că s-au schimbat multe lucruri, pentru că suntem ambii oameni raționali, modești, nu vrem să profităm de sistemul politic. Ca soţie de preşedinte interimar şi preşedinte de Parlament, beneficiez de mașină la scară și de pază de corp, dar nu fac uz de aceste atribute, lucru de care cei implicaţi în protocol s-au mirat extrem de mult. Prefer să duc o viață asemănătoare celei dinaintea numirii în funcție a soțului meu, nu vreau să-mi fac iluzii, nu vreau să devin o profitoare, să-mi schimb statutul ierarhic. Aş spune doar, că în sensul protocolului, obligatoriu trebuie să merg la diferite evenimente cu soțul – dineuri, recepţii, spectacole, concerte etc.  ceea ce îmi limitează timpul personal. Dar unele obligaţii chiar îmi fac plăcere – de exemplu, am participat la un tîrg de binefacere, organizat de Asociaţia Femeilor, soţii de ambasador, acreditaţi în Republica Moldova, la care am colectat fonduri pentru susţinerea copiilor de la o casă de copii din Bălţi.
8. Cum credeți, ce s-ar schimba, dacă ar ajunge mai multe femei în politică?
Vai, cred că s-ar schimba esențial situaţia. Pentru că, bărbați cu caracter puternic în politică sunt foarte puțini. Femeile întotdeauna au fost nevoite să facă față mai multor probleme, provocări, să rezolve diverse situaţii. Pe lângă toate, femeile noastre sunt obligate să citească, să cunoască mai multe, să fie inteligente, ca să fie competitive; mai sunt şi frumoase, şi aranjate cu mult gust, chiar dacă stau la serviciu câte 8 – 10 ore. Astfel, eu consider că avem un potențial feminin extraordinar, mai ales că femeile, care sunt făcute de Dumnezeu să prelungească viaţa pe pământ, sunt mai rezistente, știu să supraviețuiască, să se acomodeze în situaţii extreme mult mai ușor decât bărbații. Mai au şi un simț înnăscut al echității sociale, sunt de multe ori mai principiale, mai verticale decât sexul puternic. Dacă în politică ar fi mai multe femei, rezolvarea problemelor de ordin social sau chiar politic ar fi mai eficientă, ar obţine o nouă anvergură, ar avea un salt calitativ nou.
9. În ce context a avut loc demiterea Dvs. de la Ministerul Culturii și care este funcția Dvs. la moment?
Am activat la minister în calitate de consultant principal în domeniul artei teatrale, direcția Teatru, Muzică, Cinematografie şi Relaţii cu Uniunile de creaţie. A fost vorba de o elementară epurare a cadrelor. Ni s-a spus, că suntem eliberați  din funcție (căci au fost demise peste 33 de persoane) pentru că nu corespundem cerințelor PCRM-ului, nu suntem simpatizanții partidului, nu facem parte din echipă, nu suntem… patrioţi ai statului… Aş fi vrut să-l întreb pe ex-ministrul Cozma cum evaluează el patriotismul, în ce unităţi de măsură – grame, kilograme, tone. Am fost nevoită să plec, dar am apelat la sistemul nostru judiciar și sigur am câștigat procesul. Am revenit la Minister. Am fost restabilită la fel de greu, pentru că nu mi se permitea să intru în clădire, nu mi se perfecta permis, iar dacă mi se perfecta, nu aveam dreptul să aştept în anticameră! Atât pagubele morale, cât şi salariul mi s-au plătit peste vreo jumătate de an. Asta a fost în 2007. Dar chiar și după ce am revenit, mi-a fost dat să trec prin atâtea mizerii organizate – controale inopinate, documente remise cu termeni expiraţi, modificări de acte legislative peste noapte, condiții de lucru insuportabile, etc. Culmea este că şi astăzi la minister continuă să lucreze cu acelaşi spor persoane docile sistemului comunist, care au carnete PCRM în regulă, care au comis şi mai comit evaziuni financiare şi pretind în continuare să deţină monopolul puterii şi pe cel economic.
10. Cum credeți, de ce reforme în domeniul cultural are nevoie Republica Moldova?
Probabil că reforma esențială, care trebuie să se producă, este reforma mentalității umane și asta nu doar în domeniul culturii, pentru că noi cu toţii avem atât de multe așteptări. Se vrea însă cu minim de efort intelectual să avem maxim de efect financiar. Ca mai înainte, credem că vom lucra în maniera vechiului sistem politic, dar vom primi salarii europene… Aşa nu mai merge… Trebuie, mai întâi, să ne întrebăm ce trebuie să facem noi pentru cultură, pentru stat, nu ce poate face cultura sau statul pentru noi. Trebuie să muncim cu abnegaţie, cât mai mult pentru dezvoltarea domeniului în care ne aflăm şi în pofida greutăţilor şi rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor noastre. Dar mentalităţile şi modelele sociale nu se schimbă peste noapte, prin decrete sau rezoluţii, trebuie să treacă cam tot atâtea generaţii câte au construit acel sistem politic oprimant şi inuman, pe care vrem să-l uităm cu toţii. Probabil peste vreo 60 de ani, s-ar putea produce aceste schimbări culturale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s