Alina Radu – doamna de fier a jurnalismului

NOTĂ: Interviul a fost publicat pe 20 Noiembrie 2009 pe site-ul politik.md

De la vârsta de 5 ani a știut că va deveni jurnalist, și-a dorit acest lucru și l-a realizat. Dacă ar fi să o descriem pe Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă, în câteva cuvinte acestea ar fi: sigură, pacifistă, puternică. Să fii directorul unei publicații ca ”Ziarul de Gardă”, este un lucru destul de complicat, dar Alina Radu reușește să aducă adevărul indiferent de câte amenințări primește sau câte dificultăți întâlnește pentru a face lumină în fiecare investigație. Pentru cei care nu cunosc, jurnalismul este o luptă continuă pentru adevăr. Cred că orice jurnalist onest își dorește să afle adevărul din spatele unor vorbe frumos ticluite sau din spatele unor tăceri bine construite. Mai jos vă propun să urmăriți ce înseamnă să fii jurnalist de investigație în R. Moldova, ce profesie importantă în stat își dorește sau ce invenții culinare face Alina Radu.

1. Ați luptat din greu împotriva corupției cât timp a fost la putere conducerea comunistă, câte amenințări ați primit și care a fost cea mai gravă?
Nu ținem un registru numeric al amenințărilor, și cred că nu e vorba de număr, nici doar de gravitatea acestora, sau în ce mod este pregătit un reporter să le suporte și pentru cât îi ajunge răbdare. E important, în primul rând, de la cine vin amenințările, căci e la fel de neplăcut să fii înjurat de o persoană cu un nivel jos de educație, dar e alta să te amenințe o persoană, dintr-o instituție de stat, care nu rostește injurii, ci doar „Am să vă închid ziarul”.
Oricum, revin la faptul că dacă jurnaliștii sunt amenințați într-o țară, nu e nevoie de un număr anume de amenințări, e suficient poate un singur caz, din care să fie clar că societatea în care activează aceștia are severe probleme.
Dar, pe lângă amenințări electronice, telefonice sau directe cu diverse răfuieli, inclusiv cu forța fizică sau răfuieli cu justiția – care în perioada comunistă sunau destul de dezgustător, pentru presa independentă din R.Moldova a existat în această perioadă o amenințare permanentă cu răfuiala economică.
2. Călătoriți foarte des, ce mesaj transmiteți și cum este privită mass-media din R. Moldova peste hotarele țării?
Impresia despre presa din R.Moldova nu o fac eu, deși particip la 3-4 întruniri internaționale ale jurnaliștilor în fiecare an. Impresia globală despre presa de la noi vine din rapoarte internaționale, care măsoară libertatea de expresie, accesul la informație, durabilitatea instituțiilor mass-media și nivelul de alfabetism raportat la nivelul consumului de ziare. Se mai fac măsurări de etică, deontologie, etc. Eu pot influența doar părerea jurnaliștilor pe care îi întâlnesc, despre un jurnalist sau o instituție media din Moldova, prin propriul exemplu.
Apreciez foarte mult faptul că am prieteni jurnaliști în vreo sută de state ale lumii, începând cu Norvegia și terminând cu Africa de Sud, din Noua Zeelanda până în Canada. Sunt prietenii care durează peste un deceniu, care mă ajută să înțeleg mai bine fenomenele din lume, și prin această prismă – pe cele din Moldova. Asta îmi oferă siguranța că oricând voi avea îndoieli în privința unui caz ziaristic, există oameni extrem de versați, la care pot apela.
Trebuie să remarc că am avut nevoie de ajutorul lor de mai multe ori și că am beneficiat de acesta. Mă refer la evenimentele din aprilie, când după răpirea Rodicăi Mahu am înțeles că nu mai există nici un fel de siguranță pentru nici un jurnalist. Remarc promptitudinea cu care au răspuns la apelul meu colegii de la CNN, de la SEEMO, și desigur numeroșii noștri colegi de breaslă din România care au transmis imediat în emisie știri despre acest atac.
3. Ce părere aveți despre presa din Moldova?
Polarizată, în conflict cu deontologia, dătătoare de speranțe, necesară, sărăcită, depersonalizată, scandalizată, angajată, periodică, spontană, tânără, în ascensiune, obosită, obositoare, puternică, periculoasă, enervantă, diversă, agresivă, zdruncinată, optimistă, dezechilibrată, captivantă și uneori solidară.
4. Ce înseamnă să fii jurnalist de investigație în R. Moldova?
Obișnuit. Să fii om în R.Moldova e un exercițiu complicat. Nimic nu este mai complicat decât să fii un om neinformat, să te mintă sistemul, să îți pună capcane, să îți ceară mită, să te manipuleze – și tu să nu știi ce drepturi ai și ce obligații are statul.
Să fii jurnalist, fie și de investigații, înseamnă să fii mai informat, să știi cum să cauți o informație, să știi cum să o ceri, de la cine să o ceri. Poate fi obositor și enervant, dar avantajele se fac simțite. Este mai greu să fiu manipulat în această situație și acesta este un mare beneficiu personal.
Dezavantaje? Tot atâtea câte le are profesia de medic, de pedagog, de judecător, de agricultor. Pe ei cine îi întreabă?
5. Preferați adevărul crud sau o minciună frumoasă?
Ca jurnalistă, am fost ghiftuită de minciuni frumoase, propagandă (căci asta înseamnă o minciună frumoasă, nu?) ne-a fost băgată cu lopata, când nu mai încăpea pe gură, ni se dupleau urechile, ochii și nările. Deci nu mai pot tolera așa ceva.
Adevărul crud? Decât un adevăr prăjit, opărit sau ținut la murat – mai bine crud. Poate fi iute, dar face bine la digestie.
6. Ce părere aveți despre politicienii care guvernează țara?
De câțiva sunt încântată, de unii mulțumită, pe alții supărată. Nu pot să îi pun pe toți într-un ceaun, chiar dacă aparțin unei singure alianțe și doresc sincer ca această alianță să realizeze ce a promis. Apreciez enorm politicienii care au un discurs clar și inteligent și care nu se ascund de presă. Îi apreciez și mai mult pe cei care reacționează la un articol de presă și iau în considerație ceea ce se întâmplă în media. Dar mă întristează miniștrii care au probleme la capitolul integritate morală, care comit erori și nu își asumă măcar scuzele. O lingură de dohot, ar putea, deseori, să schimbe dispoziția electoratului chiar și scăldat într-un butoi cu miere. Dar mite în sărăcia de la noi, orice suspecție de corupție poate dăuna foarte mult.
7. Dacă vi s-ar propune o funcție importantă în stat, ați accepta? Dacă da, care ați dori să fie aceasta?
Da, aș accepta o funcție importantă în stat, dacă ar fi aceea pe care o doresc eu. Eu doresc să fiu reporter liber – este crucial de important pentru acest stat. Dacă nu mi se propune – îmi voi asuma singură această funcție.
8. Cum vă petreceți timpul liber cu familia și cei 2 copii, Ilinca și Vlad?
Dacă avem o zi cu timp frumos – ieșim la natură. Mergem la o mănăstire, apoi – o cafea și celelalte – la grătar. Dacă e posomorât sau avem timp puțin – acasă. Invităm oaspeți, servim un vin bun de care a făcut soțul meu în acest an – unul negru de nu te ajuta nici Colgate, și unul alb – parfumat. Copiii, mai ales fiica noastră, deseori dictează și organizează programul. Așa ne pomenim antrenați în concursuri trăsnite – de desen, de logică, de cunoștințe istorice, geografice. Toate presărate cu umor. Orele de râs sănătos sunt cele mai apreciate.
9. Unde obișnuiți să vă petreceți vacanța?
Nu e neapărat unde. S-a întâmplat să ne pregătim de mare, iar copiii să zică: Vrem la Nistru, acolo, la insulița ceea de lângă satul Pârâta. Așa am înțeles că dacă timpul de vacanță e „umplut” cu ce trebuie și petrecut cu cine trebuie, și o râpă poate părea Disneyland.
Eu chiar duc dorul unei vacanțe de iarnă cu zăpadă curată la Chișinău, cu săniuș și izvar fiert în parc, cu îngeri de zăpadă și cetăți. Încălzirea globală mă pune pe gânduri – în copilărie am prins iernile cu zăpezi până la nasul meu de copil, copiii mei nu au mai văzut așa ceva. Anul trecut ei au avut o singură seară de săniuș.
10. Vă place să pregătiți bucate? Cine gătește de sărbători în familia Dvs.?
Desigur că am foarte puțin timp pentru invenții culinare. Și pe urmă, doar mie îmi plac noutățile, ceilalți membri ai familiei mele sunt destul de conservatori la capitolul gastronomic. Astfel, în Cambodia am învățat cum se pregătesc broscuțele, iar în Ghana – cum se face mâncarea națională ganeza „Fu-fu”, dar nu cred că trebuie să mă apropii cu un așa fel de bucate de sufrageria noastră.
De sărbători, totuși, fac un efort și trec pe la fiecare din casă și îl întreb ce i-ar face plăcere să servească. Desigur, că fiecare are gusturi diferite. Apoi calculez necesitățile și efortul, după care îi invit pe toți în bucătărie să participe. Dar a meritat să invit copiii, oricât de des la aragaz, pentru că acum, dacă s-ar pomeni singuri într-o casă sau o insulă nepopulată, știu că vor mânca gustos, pregătit de propriile lor mâini.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s