Sandu Grecu: actoria – plăcerea de a profesa

NOTĂ: Interviul a fost publicat pe 6 Noiembrie 2009 pe site-ul politik.md

”Niciodată nu cere ceva de la cei mai puternici decât tine, singuri îți vor propune și îți vor da”, este o replică a lui Volant din ”Maestrul și Margareta”, rostită cu multă siguranță de actorul Sandu Grecu, directorul teatrului ”Satiricus”, Ion Luca Caragiale și președintele Uniunii Teatrale din Chișinău. VIP-ul acestei săptămâni spune că actoria pentru el înseamnă totul. De mic copil a visat să devină actor și nu ar renunța niciodată la această profesie. Astfel, de-a lungul carierei sale, a obținut zeci de premii și trofee. Iubește foarte mult ceea ce face, de aceea deja la ora 8 dimineața, Sandu Grecu este la teatru și pleacă de acolo pe la orele 23:00. ”Teatrul pe care îl conduc a rezistat presiunilor comuniste și indiferent de ce s-a încercat să se facă noi am mers mai departe”. VIP-ul acestei săptămâni adoră să gătească. Dacă are o oră liberă, neapărat pregătește ceva: paiele (cu fructe de mare) sau pilaf arab. De asemenea, are o colecție impresionantă de copaci, peste 70 de specii, printre care și arbori exotici de lămâie, mandarine, smochine, portocale, rodii. Tot în interviul de mai jos puteți să aflați cum vede un actor situația politică din țară sau care a fost cel mai neobișnuit rol pe care l-a jucat Sandu Grecu.

1. Ați avut peste 20 de turnee internaționale și festivaluri. Care v-a rămas în memorie ca fiind cel mai special și de ce?
În 1996 am avut un turneu în Suedia, Stockholm unde am fost cazați într-un hotel de 5 stele. Vă dați seama că după condițiile în care eram obișnuiți să trăim la noi, am fost foarte impresionați de cele văzute acolo. Tot ce vedeam pe stradă era șocant: magazine mari, bancomate, etc. Pe atunci nici nu știam ce înseamnă acestea sau cum se folosesc. Însă, primul turneu a fost în 1995 la New York. Am avut impresia că sunt un fir de nisip pe acest pământ. Nu pot să nu menționez încă un turneu, la Bagdad, Irak chiar înainte de război, 1998. Acolo am jucat ”Ciuleandra”, în Babilon, într-un amfiteatrul vechi, deschis, cu peste 5.000 de locuri, la care a fost prezent și Saddam Hussein cu toți generalii lui.
2. Cum a acceptat familia Dvs. faptul că sunteți mereu plecat prin turnee?
Soția mea, Irina este și ea actriță, astfel, este mult mai ușor să rezistăm în turnee. Am o fiică de 27 de ani care a absolvit facultatea de drept la New York, unde și activează în calitate de avocat. Deja este căsătorită acolo și în curând voi deveni bunic. Mai am un fecior, Sandu Junior care este, la fel, la New York. A absolvit acolo facultatea de actorie, iar în acest moment face a doua facultate regie – film, dar scrie și muzică. Cu 10 ani în urmă, familia noastră s-a mărit cu încă un membru, Alexandrina, este clasa a V și învață la liceul Prometeu. Dorește să devină și ea actriță, a jucat, deja, în câteva spectacole și se descurcă destul de bine. Dar eu mi-aș dori foarte mult ca ea să devină medic.
3. Cum vede un actor situația politică din R. Moldova?
Mă bucur că avem o clasă politică nouă, ceea ce este important pentru noi. Au apărut politicieni, într-adevăr, cu verticalitate, pregătiți și școliți bine și aceasta îmi dă speranța că în R. Moldova se va produce schimbarea. Ceea ce nu-mi place în politica de azi este că nu ne putem debarasa de moldovenismul nostru. Avem tendința de a nu ne agrea partenerul, suntem plini de aroganță, de încăpățânare, de narcisism, iar toate duc la jocuri necinstite și defavorabile în mișcarea politică.
Politica mare se face prin mari compromise, prin credința totală a celor care vin la putere că vor face bine pentru poporul său. Eu cred că toți cei care au colaborat cu fostul regim trebuie să se dea într-o parte. În cazul in care nu vor fi schimbați acești oameni, noi vom rămâne în aceeași ipostază, de cea mai idioată țară. Poate în exterior schimbându-ne culoarea, dar în interior rămânând aceiași comuniști de un roșu aprins, irezistibil. Acesta este cel mai mare pericol pentru noi acum. Mi-aș dori să nu am dreptate, dar… acesta-i adevărul.
4. Ce reprezintă pentru Dvs. teatrul ”Satiricus” pe care l-ați fondat în 1990?
Suntem un teatru cu cea mai pronunțată poziție civică, cu o verticalitate bine pusă la punct pentru că, indiferent ce guvernare a fost, teatrul ”Satiricus” a rămas permanent în opoziție, vorbind adevărul din scenă. Ce ar însemna un teatru de satiră? El este dator să spună adevărul fără retușuri, vrem sau nu e sanitarul societății. Din momentul în care vom bate din palme și vom aduce laude guvernanților, politicienilor noștri, din acel moment, cred că nu va mai exista teatrul ”Satiricus”. Drept dovadă urmăriți repertoriul nostru – Dictatorul, Caligula, Made in Moldova, O scrisoare pierdută, Maestrul și Margarita, Golanii revoluției moldave, SRL Moldovanul, Jertfe patriotice ,Ho,Țara, etc.
5. Profesia Dvs. prezintă o viață dublă, cum vă simțiți atunci când trebuie să intrați în pielea atâtor roluri?
Aceasta este marea plăcere și marele plus pe care îl are un actor și nu îl are fiecare om. Pentru că noi, actorii avem ocazia să fim și președinți de țară, și miniștri, și regi, și tată, și mamă, de aceea fiecare personaj interpretat de către noi este o parte din Eul nostru. Nu este corect să zicem că actorii sunt într-o postură dublă. Noi ne îndrăgostim de personajele noastre și le creștem asemenea unor copaci, până devine mare.
6. Care au fost cele mai neobișnuite roluri pe care le-ați interpretat de-a lungul carierei Dvs. de actor?
Cel mai deosebit rol pentru mine a fost Mancurtul din ”Halta Viscolelor”, jucat în 1987. Este vorba de o legendă în care se spune că unui tânăr, care a fost luat în robie, pentru a nu mai ține minte trecutul său, i s-a luat pielea de pe cap și i s-a pus o bucată de piele cu păr de cămilă, întoarsă invers. La soare părul creștea înăuntrul capului și îi distrugea memoria. Astfel el și-a omorât chiar și mama pentru că nu a mai cunoscut-o. A fost un rol destul de dificil, dar țin foarte mult la el. Regretatul poet, Grigore Vieru a fost la premiera spectacolului și mi-a spus că este primul mancurt din viața sa de care s-a îndrăgostit. Acesta a fost cel mai mare compliment și cea mai mare recunoștință pentru mine. Pentru că acel spectacol mi-a dat mare încredere în mine ca artist, după el am avut multe lansări, roluri la televiziune, în filme, după care am plecat la Moscova și am studiat la regie. Iar după întoarcere am fondat teatrul ”Satiricus”, în 1990.
7. Atunci când se trage cortina ce mai rămâne?
Rămâne marea bucurie și satisfacție de împlinire. Aceasta este o boală care nu se vindecă. Este o plăcere enormă atunci când un actor este aplaudat și cred că pentru aceste aplauze, indiferent cât ar fi de mizer salariul de actor, merită să profesezi această meserie.
8. Actoria este un vis din copilărie sau o provocare la maturitate?
Actoria este un vis din copilărie, nu am vrut nimic altceva să fac decât teatru și acest lucru pot să-l confirme și profesorii, și toți prietenii mei. În clasa a V-a, eu deja am montat primul spectacol, după care au mai urmat încă multe spectacole pe care le-am jucat chiar și la casa de cultură, unde eram conducătorul teatrului dramatic din satul Colibași. De mic copil mi-am dorit foarte mult să fac teatru și conștient am venit la Chișinău și am absolvit universitatea. Dar am vrut să fac un altfel de teatru decât era atunci în Moldova și sunt convins că am reușit. ”Satiricus” este un teatru inconfundabil și mă bucur pentru noi.
9. Cum ați proceda dacă vi s-ar propune să renunțați la profesia de actor, regizor?
Nu aș renunța niciodată și niciodată nu aș schimba această profesie pe vreun post sau pe oricare altă propunere. Omul poate fi demis din orice funcție, dar din funcția de actor, regizor niciodată. Pentru că talentul este mereu cu tine, chiar dacă ești plecat din teatru, oricum rămâi actor, chiar alungat în stradă poți face teatru de stradă.
10. Cât de complicat este în zilele noastre să fii actor?
Este foarte greu, dar avantajos, pentru că înseamnă o personalitate în devenire. Devii centrul atenției, devii VIP, poți avea foarte mulți admiratori, admiratoare, dar este foarte complicat din punct de vedere financiar, mai ales la început. Indiferent de greutățile care sunt, cei care țin la profesie și activează în teatru, până la urmă, sunt răsplătiți pe măsură.
11. Care sunt planurile Dvs. de viitor. Ce surprize vor avea spectatorii teatrului ”Satiricus”?
Pe 11 noiembrie va avea loc premiera ”Cererea în căsătorie” de A. P. Cehov, după care va urma încă o premieră ”Măștile politice și scrisorile pierdute I. L. Caragiale”, de Val Butnaru, care va fi jucată pe scena teatrului nostru la sfârșitul lunii decembrie sau la începutul lunii ianuarie. De asemenea, vom avea o premieră în primăvara anului 2010 ”7 aprilie sau cu bunelul ce facem?” de Constantin Cheianu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s