Împreună cu Nelly Ciobanu la hora din Moldova

NOTĂ: Interviul a fost publicat pe 22 Mai 2009 pe site-ul politik.md

Nelly Ciobanu, VIP-ul din această săptămână este interpreta care a reprezentat R. Moldova la cea de-a 54-a ediție a concursului Eurovision Song Contest cu bine cunoscutul cântec ”Hora din Moldova”. Indiferent de faptul că a ocupat locul 14 în topul celor mai bune 42 țări participante în concurs, Nelly Ciobanu este mândră de prestația sa pe scena Olimpiyski. ”A fost o onoare pentru mine să reprezint Moldova la Eurovision și să adun moldovenii din toată țara într-o horă imaginară”. Nelly Ciobanu, prin intermediul Portalului informativ Politik a ținut nepărat să aducă mulțumiri tuturor fanilor pentru suportul, dar și pentru votul lor, persoanelor care au finanțat-o și au susținut-o în Piața Marii Adunări Naționale.

1. Felicitări Nelly pentru prestația Dvs. reușită de pe scena complexului sportiv Olimpiysky din Moscova. Ce emoții vă copleșeau în momentul în care ați urcat pe scenă?
Bineânțeles că aveam mari emoții, dar deja m-am obișnuit să le ascund pentru că publicul nu trebuie să vadă tot ceea ce simte interpretul. M-am străduit să-mi controlez emoțiile, atunci când mă aflam în culise încercam să mă gândesc la prestația mea, la ceea ce va întâmpla pe scenă. Important în acel moment pentru mine era să cânt cât mai bine. Apogeul emoțiilor a fost în momentul când urma să intru în scenă, mă rugam încontinuu să fie totul bine. Iar în momentul în care eram pe scenă aveam impresia că emoțiile au plecat undeva, au dispărut în neant și doream doar să am o prestație bună. Eram copleșită de o dorință interioară de a avea o prestație reușită pentru publicul din sală, care, apropo, a fost extraordinar de cald, dar și pentru milioanele de telespectatori. Pe scenă, în timp ce interpretam pieasa ”Hora din Moldova”, mă mobilizam și încercam să-mi ascund emoțiile. În acele momente mă gândeam să cânt bine să nu-mi dezamăgesc țara mea și sunt mândră de evoluarea mea în scenă.
2. Care este părerea Dvs. referitor la desfășurarea ediției de anul acesta a concursului internațional Eurovision Song Contest?
Părerea mea este că din ultimii 15 ani acest Eurovision a fost unul dintre cele mai dificile, dar și unul dintre cele mai puternice. În primul rând organizarea s-a desfășurat la un nivel foarte înalt. Dacă anii trecuți au fost și concurenți mai puțin pregătiți, atunci anul acesta am avut parte de un concurs doar din profesioniști. Pentru că, practic, fiecare al doilea era puternic și demonstra multă măestrie. Anul acesta fiecare țară și-a trimis cel mai bun reprezentant care ar fi putut să le aducă trofeul. Timpul care l-am petrecut acolo a fost foarte plăcut, într-o atmosferă bună și prietenoasă. Toți concurenți eram uniți și ne încurajam unul pe altul, chiar la un moment dat nici nu simțeam că sunt la un concurs, dar la un festival al muzicii. Am rămas cu amintiri ce-mi vor marca pentru mult timp cursul vieții.
3. În ce mod v-a marcat participarea la Eurovision?
Participarea la Eurovision mi-a creat noi perspective de viitor, noi colaborări. În curând voi merge în turnee în Croația, Olanda, România, Turcia. Te marchează foarte mult participarea la acest concurs pentru că în decurs de câteva zile, orice interpret, este mediatizat intens la toate posturile TV, în internet, la radio, în presa scrisă. În perioada de după acest concurs, dar și înainte ai parte de atâta publicitate cât nu ai avut, poate, niciodată. Eurovisionul își pune amprenta plăcut pe fiecare interpret care participă la acest concurs. Cu toate că eu am cântat în multe țări, dar această promovare a fost un mare beneficiu și pentru mine, dar pentru cei care abia își încep cariera muzicală.
4. Aveți o profesie ce nu vă permite să fiți alături de familie întotdeauna. Cine suferă mai mult interpreta sau mama?
Mama. Fiecare mamă, care citește acum, mă înțelege de ce spun acest lucru. Este foarte greu atunci când îmi văd fetița, care are doar 3 ani, seara sau o dată în câteva zile. În special în perioada pregătirilor de Eurovision am lipsit foarte mult de lângă Mirela. Interpreta nu suferă pentru că ea merge și cântă. Din moment ce ești de acord să participi la un spectacol, la o nuntă, la un concurs, trebuie să-ți asumi toată responsabilitatea și să mergi acolo indiferent de problemele ce apar. Pe când sufletul de mamă este mereu alături de copii săi.
5. Fetița Mirela, numele care era scris pe mână în timpul concursului, a mers și ea la Moscova, dacă nu ce emoții v-a transmis?
Mirela nu a mers la Moscova, este prea mică, dar este atât de înțeleaptă și m-a susținut foarte mult în tot ceea ce am făcut. Atât timp cât am lipsit de lângă ea, îmi era foarte tare dor, pentru că ea este sensul vieții mele. Vorbeam cu ea în fiecare zi, sau de câteva ori pe zi atunci când eram la Moscova pentru că îmi dădea atâta putere și energie de care eu aveam nevoie. Desigur, mi-a transmis multe emoții pozitive, după ce am evoluat pe scenă am telefonat-o și am vorbit cu ea. Atunci mi-a spus ”mama ce rochie frumoasă ai avut, așa frumos ai cântat”. Am avut scris pe mână numele ei, deoarece, ea este liniștea mea lăuntrică, pentru că obiectivul meu este ca Mirela să se mândrească cu mine, cu ceea ce fac.
6. Care este formula perfectă a interpretei Nelly Ciobanu, de a îmbina viața de familie fericită și o carieră reușită?
Dragostea. Dragostea le unește pe toate. Atunci când iubești alergi și cu gândul și cu inima acasă, cu atât mai mult dacă ești înțeleasă și apreciată. Soțul meu a știut din start cu cine se căsătorește, iar dacă femeia este deșteaptă, atunci nu întâmpină greutăți nici în familie nici în carieră. Eu am două lucruri importante de rezolvat în viața asta, cariera și familia. Și îmi place să trăiesc după principiul ”cum te comporți tu cu oamenii așa se comportă și ei cu tine”. De aceea cred că reușesc să îmbin cu ușurință viața de familie și cariera mea de interpretă.
7. În care alte domenii ați fi tentată să vă implicați?
Dacă nu eram interpretă de muzică ușoară, mi-ar fi plăcut foarte mult să fiu actriță sau dansatoare. Dar, cu siguranță aș fi activat în domeniul artei, care mă inspiră și mă face realizez lucruri frumoase. Iar pe la 60 de ani când nu voi mai avea atâtea concerte, cred, că am să mă ocup de regia spectacolelor. De menționat că anul trecut, în 2008, am absolvit facultatea regie și teatru de la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău.
8. Dacă eventual Președintele R. Moldova ar deveni o femeie, ținând cont de faptul că Zinaida Greceanîi este înaintată pentru acest post, credeți că s-ar schimba situația politică din țară?
E mai complicat să răspund la această întrebare, dar, totuși, voi încerca să aduc viziunile mele. O gândire lucidă, un om deștept este întotdeauna apreciat în orice domeniu. Iar dacă ar fi să preia conducerea țării o femeie, cred că mai multe femei ar ocupa funcții importante. Cu atât mai mult că dna Greceanîi știe ce face. Eu știu că în familie, femeia este cea care dirijează lucrurile, dacă va fi să ajungă la conducerea țării o doamnă, cred că s-ar schimba multe lucuri în viața politică de la noi. Și dacă se va întâmpla acest lucru la următoarele alegeri eu pot doar să îi urez mult succes pentru că are de înfruntat multe momente dificile.
9. În ultimii ani a crescut foarte mult numărul moldovenilor emigranți, Dvs. ați accepta să vă stabiliți cu traiul în altă țară?
Nu, cu siguranță nu voi pleca să mă stabilesc cu traiul în altă țară, pentru că mă simt foarte bine aici, în țara unde m-am născut. Merg des în multe țări pentru a susține concerte, dar, de fiecare dată, revin cu mare drag acasă. Aici sunt atâtea persoane dragi care mă susțin și pentru care eu cânt.
10. Care sunt raporturile Dvs. cu oamenii? Aveți o relație mai mult indiferentă sau afectuoasă?
Mă caracterizez a fi o persoană sufletistă și de multe ori pierd din această cauză, dar nu pot să îmi schimb caracterul. Recunosc că nu trebuie să fiu atât de sensibilă și să mă afecteze tot ce se întâmplă în jur. Chiar atunci când merg pe stradă și văd pe cineva care suferă mă apropii și întreb ce s-a întâmplat sau dacă pot să îl ajut cu ceva. Nu sunt indiferentă la ceea ce se întâmplă în jur meu.
11. Aveți 15 ani de carieră muzicală. Care momente din viață v-au marcat, muzica, în mod particular?

Desigur participarea la diverse concursuri mi-a lăsat momente plăcute în viața mea. Dar cea mai mare importanță a avut-o pentru mine concursul ”Новая волна” din anul 2003. Acest concurs m-a făcut să fiu mult mai apreciată și mai cunoscută pe plan internațional. Premiile obținute până acum nu m-au schimbat ca personalitate, dar m-au făcut să lupt și să tind să devin o interpretă și mai cunoscută. Important pentru mine, întotdeauna, este ca ceea ce fac să fie apreciat. A fost o victorie în viața mea participarea la Eurovision și, practic, toată lumea de acolo, și-a amintit de mine de la Iurmala, din 2003.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s