RSS

Alexandru Tănase, avocatul care luptă pentru schimbări democratice

16 Apr

NOTĂ: Interviul a fost publicat pe 17 Aprilie 2009 pe site-ul politik.md

Nu credeam vreodată faptul că discuția despre politică poate deveni un lucru interesant, dar interviul cu Alexandru Tănase, Președintele Comisiei de Etică și Disciplină a Baroului de avocați din R. Moldova, Prim-vicepreședinte PLDM, și fostul consilier municipal mi-a demonstat contrariul. Domnul Tănase este un avocat, dar și un politician cu noi viziuni liberal-democratice, cunoscător a trei limbi străine.  Pe lângă faptul că am discutat despre politică am aflat o altă viziune a lucrurilor din viața noastră trecute prin prisma unui fiu de jurnalist. Cu regret, însă, domnul Tănase m-a făcut să constat că noi suntem într-o perioadă când nu conștientizăm ce înseamnă să fii stresat și cât de importantă este consilierea unui psiholog.

În preajma Sfintelor Sărbători de Paști, domnule Tănase, echipa Politik vă felicită și vă urează o rază de lumină pe drumul anevoios al politicii. Vă dorim pace și liniște sufletească. Sărbători fericite pline de gânduri frumoase și bucurii!

1. Cât de des citiți presa și ce vă displace în presa moldovenească? Cum comentați atacurile violente din ultima perioadă  asupra jurnaliștilor?

Presa o citesc în fiecare zi. Chiar şi atunci când sunt foarte ocupat las la o parte alte lucruri şi mă informez despre  mersul  vieţii publice moldoveneşti. Presa are un scop foarte clar de a informa și de a analiza, cu regret, asta o face doar o parte din presa noastră din țară. Nu-mi place atunci când presa manipulează, în special cea care este afiliată puterii, ea nu informează, pentru că se scot din context anumite fapte care nu sunt comentate, dar au o altă interpretare care nu are aproape nimic în comun cu realitatea.

Ceea ce se întâmplă la ora actuală cu ziariștii este caracteristic unui stat african. Modul în care se comportă actuala putere cu jurnaliștii, este asemănătoare cu perioada în care domnea Bocassa, un mare lider din imperiul central African. Referitor la abuzurile jurnaliștilor este evident, ceea ce fac comuniștii este o taină totală, atunci când apare un jurnalist care spune realitatea, lor nu le este convenabil, îi deranjează și lovesc foarte dur în presă. În acest sens societatea, opoziția sunt țintele directe ale comuniștilor.

2. Cum vedeți viitorul politic al Republicii Moldova?

Sunt optimist. Problema este alta, în ce măsură am temei pentru optimism în viitorul politic de la noi. Eu cred că depinde de noi, toți, în ce țară vom trăi și în ce măsură vom dirija lucrurile. Dacă în continuare vom ignora faptul de a merge la vot, nu vom manifesta interes față de viața publică vom duce un trai destul de dificil. Acesta, de fapt și este marele avantaj al comuniștilor, ei pot foarte ușor dezinforma populația. Este foarte important ca cetățenii noștri să înțeleagă că soarta țării noastre depinde de noi și de acțiunile noastre. Trebuie să dăm dovată de optimism, să luptăm cu comunismul, cu autoritarismul, cu corupția și să ne impunem ideile noastre democratice. Dacă o să avem o țară democratică, cu siguranță situația politică va fi diferită, bunăstare, integrarea europeană, etc.. Eu cred că totul depinde de cetățenii R. Moldova, dacă toți oamenii ar împărtăși aceleași valori politice ca și mine, vă asigur că în câțiva ani de zile politica din țara noastră s-ar schimba, pentru că noi avem nevoie de oameni talentați la putere, bine instruiți, care văd lucrurile altfel.

3. Ați reușit să realizați multe în viață. Ce credeți că a contat mai mult – destinul, întâmplările fericite sau oamenii pe care i-ați întâlnit la momentul potrivit?

Oricine are nevoie de puţin noroc în viaţă, totuşi, în primul rând cheia succesului rămâne a fi munca. Noroc poți să ai, dar dacă nu faci nimic pentru a-l dezvolta rămâi la nivelul la care ești. Mulți oameni au diferite oportunități, dar trec pe lângă ele fără a le observa și fără să încerce să le transforme în avantaje și în realizări. Trebuie foarte mult să muncești, pentru că dacă ai noroc, dar nu muncești, oportunitățile se epuizează și dispar.

4. Soția Dvs este psiholog, faptul că aveţi un psiholog în casă, vă influențează în luarea deciziilor ulterioare?

Mă ajută nespus de mult. Beneficiez de consiliere psihologică absolut gratuită, nu numai eu, dar și cei doi copii ai mei. Este un avantaj să ai lângă tine un psiholog, deoarece, noi, aici în Moldova nu suntem obișnuiți să mergem la o consultație psihologică, dar de fapt nici nu ne dăm seama cât de important poate fi o discuție cu un psiholog într-un moment sau altul de criză. Noi am ajuns într-o perioadă când măcar nu conștientizăm ce înseamnă să fii stresat. Te obișnuiești cu o stare anume care ți se pare normală, dar, de fapt, ea este contrariul modului ideal de viață. Atunci când ești stresat, speriat, la un moment dat ești și indecis, astfel, cu ușurință poți lua și decizii incorecte. Numai un om echilibrat, caracteristică specific psihologilor, poate să analizeze situația la rece și să ia decizii corecte. Când ai un psiholog alături este ușor să comunici, să ceri sfaturi, stabilinduți un echilibru intern fără de care nu e posibil nimic.

5. ”Banii aduc sau nu aduc fericirea?” în concepția Dvs se regăsesc banii și fericirea pe același cântar?

Cred că până la urmă banii nu aduc fericirea, dar dacă nu ai bani este foarte dificil să te descurci. Eu cred că fericirea este o stare generată de mai multe lucruri, împlinire în familie, profesională și inclusiv aspectele financiare fără de care nu poți trăi. Banii nu aduc fericirea ca un element separat, dar dacă nu îi ai poate să-ți provoace neliniște, neplăceri. Depinde de fiecarepersoană ce priorități are în viață. Cunosc oameni care lucrează cu un salariu foarte mic și sunt fericiți, dar știu și oameni milionari care nu sunt fericiți.

6. Trebuie să recunoaştem că în Consiliul Municipal Chișinău este o situaţie tensionată. Cum credeţi că vor evolua lucrurile în viitor?

În Consiliul Municipal Chișinău nu este o situație simplă. Cu toate că deseori au loc diferite certuri tot e mai bine decât să particpăm la funcționarea unei mașine de vot. Asta e democrația, ea nu reprezintă ceva ideal, dar mai bun nimic nu a fost inventat. Ce înseamnă democrație? dezbatere, luptă, idei, dar e mai bine să fie așa decât ceea ce am avut noi până acum. Îmi doresc foarte mult că în viitorul parlament nu voi fi obligat să fac același lucru care l-am făcut și în consiliul municipal.

7. Pe lângă limba de stat, mai cunoașteți trei limbi: rusa, engleza, spaniola. În ce mod au contribuit ele la formarea personalității Dvs?

Limbile vorbite sunt o cheie spre un câmp mai mare de informații. Dacă nu cunoști limba engleză este complicat să utilizezi internetul, să accesezi acele informații importante care poți să le găsești doar în engleză, spaniolă, etc. Evident cunoașterea unei limbi este un avantaj, care poate să favorizeze dezvoltarea în mod special în țările mici. Într-adevăr m-au ajutat foarte mult, a fost un beneficiu cunoașterea câtorva limbi. Noi, avocații de la Baroul de avocați din R. Moldova lucrăm cu practica Curții Europeane a Drepturilor Omului și toată dosarele sunt în limba franceză și engleză. Limba franceza eu nu o cunosc, dar faptul că vorbesc fluent engleza mă ajută să lucrez cu aceste documente personal, fără a apela la un traducător.

8. Sunteți feciorul cunoscutului jurnalist, Constantin Tănase. Vă motivează acest lucru să fiți mai responsabil în ceea ce faceți?

Nu pot spune că funcția tatălui meu m-a făcut să fiu mai responsabil, mai bine zis poziția civică a lui mă face să fiu mai responsabil. Mă mândresc cu el pentru că a fost deputat în primul parlament, este persoana care a votat independența, este autorul primelor legi cu privire la limba noastră de stat. Trecutul tatălui meu mă face să port răspundere pentru ceea ce fac eu. Cred că toți părinții își influențează copii, depinde cât de puternic este copilul, funcția părinților, în general nu-ți poate da ceea ce ai de la natură.

9. Visele Dvs din copilărie au devenit realitate?

Atunci când eram copil ce puteam să-mi doresc, să zbor în cosmos, să fiu marinar. Omul visează toată viața. Poetul Radu Gyr spunea ”cele mai crâncene înfrângeri sunt renunţările la vis”,  dacă nu visezi înseamnă că nu mai ai nici un scop, indiferent de vârstă. Adevărat doar că în măsura în care avansezi în vârstă devii mai realist pentru că multe vise se spulberă, ceea ce crezi la 18, 20 de ani, nu mai este valabil și la 30. Atunci constați cu durere că lucrurile stau un pic altfel.

10. Deseori faceți trimitere la Cel de Sus. Cât de des mergeți la biserică?

La biserică merg mai rar, eu cred că biserica este o instituție la fel ca și altele care gestionează relațiile cu divinitatea. Cred că relația cu divinitatea se derulează mult mai eficient și mai bine în intimitate. Acasă avem Biblie, icoane, dar nu pot spune că sunt o persoană foarte religioasă. Eu fac lucrurile în măsura în care cred că trebuie făcute. Este bine să fii religios, dar sunt categoric împotriva contopirii statului și bisericii, cred că fiecare om trebuie să fie cu Dumnezeu în suflet, dar să o facă sincer și nu din interes, pentru că altfel e păcat.

11. Cum şi unde veţi petrece Sărbătorile de Paşti?

Învierea Domnului o vom Sărbători acasă împreună cu familia și părinții.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 Aprilie 2011 în Interviuri

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: